Cui nu i-a fost niciodată ruşine ? Am trecut toţi, în diverse momente din viaţa noastră, prin această emoţie generată de mintea umană. Şi doar de ea. Pentru că ruşinea e produsul unei reprezentări mintale sau sociale. De-a lungul vieţii, ne-a fost ruşine de ce ni s-a spus, de ceea ce am crezut despre noi, de ceea ce am primit din partea altora sau chiar de comportamentul altor persoane cu care ne-am identificat. De ce ne e ruşine şi cum putem scăpa de acest sentiment ?

In doze homeopatice, ruşinea are un rol esenţial în inserţia noastra socială. Fară. a experimenta ruşinea, am adopta coportamente lipsite de moralitate, intrând în tipologia perversului « nu-mi pasă ce simţi în legatură cu ceea ce fac, importantă e propria mea plăcere ». In acest sens al adaptării la viaţa socială, ruşinea poate fi asimilată cu bunul simţ (şi prefer de departe acest termen), cu educaţia celor şapte ani de acasă. Confuzia vine din faptul că, de nenumarate ori, adulţii invocă acest sentiment pe care l-ar putea avea, sub forma unui şantaj pentru a obtine comportamentul dorit din partea copilului : « să nu ma faci de ruşine, când mergem în vizită » sau « mi-a fost ruşine cu voi când aţi lăsat firimiruri in autocar », am auzit recent un dascăl vorbindu-le copiilor la întoarcerea din excursie.

Izolarea în ruşine şi remedii posibile

Aceste ameninţări, acuzatii sau reproşuri deghizate în bună educaţie nu vor reuşi să modeleze comportamentul unui copil, ba dimpotrivă, acesta va persista în modul lui de a acţiona, pentru că nu a primit un model clar de a face, i s-a spus doar ce n-a facut bine sau că ar putea să nu faca bine un lucru. Mai mult, copilul va dobândi la rândul lui acest sentiment al « ruşinii celuilalt », şi îl va prelua, fiindu-i în acelaşi timp ruşine de ceea ce a facut sau nu, fară să schimbe însă direcţia.

Incepem aşadar, de la vârste fragede să cultivam ruşinea, această « otrava a sufletului », cum o numeşte Boris Cyrulnik, întrucât ea ne paralizează în multiplele relaţii din viata noastră: ne e ruşine de modul cum ne văd ceilalti şi începem să-i evitam, ne e ruşine mai apoi că suntem izolaţi şi vrem să nu ne mai fie ruşine şi să intram în dialog cu ceilalţi. Iată paradoxul care ne otrăveste sufletul. Incepem să ne fie ruşine ca suntem graşi sau slabi, scunzi sau îmbrăcaţi cu pantaloni prea lungi, că nu ştim să dăm un răspuns corect la şcoală sau că provenim dintr-o familie lipsită de resurse. Reprezentarea mintală pe care o primesc copiii de la cei din jur are un impact major asupra întregii lor existenţe. Această reprezentare se construieste prin cuvinte, gesturi şi imagini.
De la devalorizări « nu eşti bun de nimic », la comparaţii « Ionel e mai mic decât tine şi manâncă tot », trecând prin şantaj sau ameninţare « să-ţi fie ruşine, dacă te mai prind că faci asta ai sa vezi ce-o să păţesti », copilul începe să îşi poarte bagajul ruşinii pe umerii plăpânzi. Daca la şcoală mai primeşte un « L » de la colegii de clasă (nu e vorba de vreun simbol de aparteneţă la grup ci de semnul cu cele două degete reprezentând ratatul din englezescul « looser ») sau ajunge să fie victima vreunui abuz fizic, copilul se va închide iremediabil fată de cei din jur.

Iremediabil ? Nu tocmai. Există câteva surse pentru a ajuta copilul să iasă din izolare. Acompanierea unui specialist în ascultare îl poate ajuta să-şi recreeze o imagine proprie asupra sinelui, diferită de cea primită sau preluată anterior. Există, deasemenea, factori externi care pot declanşa o deprogramare a reprezentării mintale a ruşinii. Exista şi demersuri simbolice, propuse de Metoda ESPERE®, de renunţare la anumite credinţe care s-au instalat în mintea noastră întreţinând ruşinea. Despre cum să ne curaţim de aceasta otravă, într-un articol viitor. Până atunci, comunicaţi, oameni buni, fără ruşine !

Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator în Comunicare relatională

Comments are closed.