Anul acesta, ca în fiecare an de când ne-am întors în ţară, am dorit să păstrăm tradiţia franţuzească şi să consumăm delicioasa plăcintă cu migdale, numită Galette des Rois. Aceasta tartă, cunoscută şi savurată de creştinii catolici în perioada Bobotezei, îşi trage originile încă din evul mediu, iar Franţa a cultivat bucuria degustării ei încă de pe vremea regelui Louis al XIV- lea. Dincolo de tradiţia încarcată de religie şi istorie, în vremurile noastre, degustarea Tortului Regilor, cum i se mai spune, are de a face cu un moment magic de împărtăşire şi comuniune în familie.

24143-650x330-galette-des-rois-fotoliaPlăcinta se taie în tot atâtea bucăţi câti oaspeţi ai la masă şi, fiecare savurează deliciosul amestec de pastă de migdale, împăturit cu grijă într-un foietaj pufos şi parfumat. Fiecare moment e unic, fiecare muşcatură îsi capătă propria importantă, de fiecare dată. De ce ? In plăcintă se află ascunsă o mică figurină, fapt ce face întregul deliciul al participanţilor la « festinul regal ». Aşadar, cine găseşte în porţia sa de plăcintă mica figurină (de obicei de porţelan, dar există şi facute în alte materiale) devine, după tradiţie, rege pentru o zi ! El va purta coroana (livrată întotdeauna de patisierul care comercializează produsul) şi va putea chiar adăuga figurina la colecţia pe care si-a făcut-o de-a lungul anilor. In treacăt fie spus, unii pasionaţi colecţionează an de an aceste mici figurine de diferite forme şi, dincolo de valoarea reală a unor astfel de colecţii (unele figurine fiind chiar din aur), ele reprezintă incontestabil o valoare sentimentală pentru colecţionar. Pentru copii, acest moment al « tortului regelui » este unul unic, plin cu surprize, aşteptări, emoţii şi uneori…dezamăgiri. ..Nu pentru că unul sau altul n-a ajuns să găsească figurina (copiii ştiu că nu pot câstiga mereu), ci pentru că…figurina NU EXISTA.

O politică de relaţionare găunoasă

Asta ni s-a-ntâmplat nouă, după ce am cumpărat o plăcintă « Galette des Rois » de la Auchan Cotroceni. Am ajuns acasă şi am asezat somptuos plăcinta regilor în mijlocul mesei. Ne întrebam cine va găsi micuţa figurină, care dintre noi va purta coroana. Am intrat cu toţii în joc, cei mari am devenit şi noi copii şi totusi, între înghiţituri ne făceam tot felul de semne, complice, sperând ca noi să fim marii perdanţi iar copilul să poată găsi mica figurină (pe cutie şi în interiorul ei scria mare : « Atenţie !!! Acest produs contine în interior o jucărie de porţelan »). Inghiţeam, râdeam, înghiţeam, zâmbeam, înghiţeam şi ne uitam unul la altul. Plăcinta se împuţina, jucăria din porţelan nu se arăta…ar zice o poveste…dar una tristă. Povestea în care brutarul de la Auchan a uitat să pună o jucărie de porţelan într-o galettă. Și n-ar fi până la urmă aşa de grav, vreau eu să cred, greşeala e umană, un copil învaţă să trăiască şi din dezamăgiri, din imperfecţiuni, din faptul că lucrurile nu sunt întotdeauna aşa de frumoase pe dinăuntru precum sunt prezentate pe din afară.

Dezamăgirea a fost a mea, aceea de consumator, când am semnalat acest lucru unei tinere angajate la serviciul de HR (ea a venit ca reprezentând Serviciul clienţi !!) din Auchan Cotroceni. Discursul său, focusat pe problemele lor interne, pe justificări şi pe scuze, discurs lipsit de orice deschidere faţă de client, mi-a dat de înţeles că nu plăcinta e găunoasă, ci modul în care Auchan îşi formează angajaţii în a relaţiona.

In rest, să ne fie de bine !

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.