Lacrimi în ochi. Asta am de ieri seara, si nu dupa victoria Simonei, pe care am sarbatorit-o cu o explozie de urlete de bucurie. Am ochii plini de umezeala si un nod în gât, de fiecare data când mai vad, începând de ieri, câte un filmulet cu meeting-ul PSD postat pe retelele sociale.

Bineînteles, mintea mea, cu ego cu tot, stie sa râda inteligent, sa descalifice, sa-i judece pe cei adusi ieri cu japca în Piata Victoriei. « Uite cât de lipsiti de argumente sunt », « Ce mizerie au lasat în urma lor si ce needucati pot fi », « Câta subcultura si ce masa de manevra de joasa speta »..si înca câteva, de care nu sunt mândra… « inculti », « mârlani » si « hoti », furând de pe unde apuca, inclusiv revânzând apa oferita gratis de organizatori.

Da, toate aceste comportamente nu sunt laudabile, nu prezinta inspiratie, ba mai mult decât atât, inspira eventual dezgustul, ca prima emotie, dupa care mai e un pas si trec la dispret, respingere si, poate chiar mai rau, la ura…

Stateam  ieri în fata televizorului, si, cu malitiozitate, ma gândeam sa-mi sun vreo doua-trei rude care au votat cu PSD-ul sa le spun : « Uite, de teapa acestor oameni sunteti, acum de ce nu mergeti în piata, în mijlocul lor, sa va sustineti reciproc ? ». N-am facut-o. Din respect pentru ei, pentru alegerile lor, si mai ales din respect pentru mine. Sa-i fi sunat ar fi însemnat sa intru în acelasi discurs ca cel sustinut de cei aflati ieri pe scena din Piata Victoriei, care vorbeau de doua lumi : lumea lor, a « democratiei si a libertatii »- cuvinte arhi-vehiculate îndeobste de primarul Bucurestiului, si lumea « statului paralel ». As fi fost si eu o « Fi-rea », vorbind de lumea mea democratica cu idealuri si valori si lumea lor, josnica,  cea a îndobitocitilor si a hotilor, cu reflexul  « descurarelii » si a micilor întelegeri, trecut prin perfuzie cu ajutorul doctrinei de partid.

Lagarul mintii noastre

Acestea sunt o parte din gândurile mele, eu sunt mult mai mult decât ele. Vazând imaginile pe care vi le transmit si voua mai jos, am simtit o mare compasiune. Si o simt în continuare. Compasiune fata de toti acesti oameni, saraci si neîntelesi, cu priviri placide, plictisite sau curioase : Si, pentru noi, tot asa de rau va fi ? Mai exista vreo speranta ? par sa spuna.  Acesti oameni nu au cerut sa fie asa. Ei au fost educati, formati astfel. Au fost tinuti în captivitatea mintilor lor, îmbolnavite de prea multe griji ale zilei de mâine. Acesti oameni ar putea fi un frate sau o sora, un unchi sau o matusa, o mama sau o bunica a noastra, sunt fiinte carora li s-a limitat accesul la educatie, la demnitate, la drepturi elementare ce tin de nevoi fundamentale ale existentei.  Recent am urmarit câteva imagini pe care o echipa de televiziune din Germania le-a filmat în lagarul de copii de la Cighid, imediat dupa Revolutie. Erau imagini cu copii  tinuti închisi, schingiuiti, batuti, înfometati, pierduti pentru societate.  Un sistem de partid doctrinal i-a adus acolo…

De ieri, ma tot uit la oamenii astia, adusi ieri în piata si nu ma pot împiedica sa fac o paralela… sunt oameni care au fost tinuti închisi de peste treizeci de ani în lagarul mintii lor, ne-scoliti, ne-informati, ne-bagati in seama. Tinuti în foame si în amenintare (ca vine Statul Paralel, Soros, DNA-ul, Corporatiile sau alti monstri si îi « asculta sa afle ce gândesc, ce simt »). Inchisi, în proriile lor bordeie cu  acces, pentru cei mai norocosi, la câtea televiziuni de partid, oamenii acestia, cu privirea resemnata, au gustat ieri din placerea unui sunet de fanfara si a unui cârnat cu o rosie, mâncat în fata Guvernului.  Si, mai mult decât atât, ca de obicei, nu mai prea îndraznesc sa spere.

Am lacrimi în ochi si o revolta pentru ca nu în ei trebuie sa lovim, ci în noi, cei care nu ne dezmortim sa producem schimbari majore în societate. Nu trebuie atatati cu degetul copiii din lagar ci acel sistem care i-a adus aici. Nu mai vreau sa vad cum râdem subtil si cu aroganta de acesti oameni pe retelele sociale, vreau sa vad imagini care sa-mi arate cu degetul spre un sistem pernicios, bolnav, ce trebuie schimbat. De schimbat un sistem nu poate fi vorba daca nu propunem noi, la rândul nostru, o alternativa mai buna. Ori ea începe, cu fiecare dintre noi. Prin vot.

Imagini cu drept de autor, luate ca sursa de pe Spune Nu Coruptilor.

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.