Am în terapie o fata atât de scumpa încât aproape ca m-am atasat de ea. E deschisa, vorbareata, sensibila, creativa, pasionata de multe lucruri si foarte talentata la canto. A participat la numeroase concursuri de tinere talente, are camera plina cu diplome si cupe câstigate pe la diversele etape de evaluare din categoria muzicala. E frumoasa, cocheta, fara sa cada în latura vulgara a imitatiei vedetelor de pe Disney. Are bunul simt, educatia celor sapte ani de acasa si o pisica birmaneza. Locuieste într-un bloc în provincie, are doi parinti care o iubesc si prieteni cu care se joaca în spatele blocului. Si totusi ceva, sau mai bine zis cineva, nu merge: la scoala. Da, ea este, aceasta fata de unsprezece ani, care nu mai doreste sa mearga la scoala. Deloc. Sub nicio forma.

Am cautat motivele care au determinat-o sa se opreasca din învatare : când s-a întâmplat pentru prima data, ce traia ea în acel moment? Ce s-a-ntâmplat la scoala? Ne-am dus pe tarâmul întâmplarilor nefericite de la scoala. Le-am povestit, vizualizat, simbolizat persoane si reparat situatii neîncheiate sau încheiate prost. Nu era scoala.

Ne-am uitat la traume din trecut, la pierderea bunicilor, decese ale celor dragi, fara perioade de doliu consumate. Am reparat si aici, am scris scrisori de recunostinta, am simbolizat iubirea purtata bunicii, i-am vorbit la mormânt. Ea, nu eu. Eu doar am acompaniat-o în tot acest demers si am sustinut-o. Nu a fost destul.

Am intrat în teritoriul familiei, am povestit, de mama, de tata, de ceea ce sunt si fac. Mai mult de ceea ce fac. Si am aflat ca fac. Mult. Tot timpul. Permanent pentru ea. Tatal munceste de zori si pâna seara, mama o ocroteste si încearca mereu sa-i fie aproape. Sa o sustina. Sa o înteleaga. Dar nu mai stie cum..

Pasii spre reconectare

imagesCum poate asadar un pârinte sa-si  înteleaga copilul atunci când acesta nu mai doreste sa faca ceva, când opune rezistenta sau se închide în el ? Ce fac eu, ca parinte, daca copilul nu mai vrea sa mearga la scoala ? Cu siguranta ca fiecare caz e particular, fiecare fiinta are istoria ei proprie. Iata însa, mai jos, câteva tehnici de baza ce pot fi folosite de orice parinte.

Asadar, un prim pas ar fi ascultarea activa. Ce înseamna acest lucru, concret ? Pur si simplu îmi ascult copilul, îi ofer timpul, disponibilitatea mea mentala, intentia de a-i fi alaturi, în tacere. Il las sa se exprime, cu bune si rele, sorbindu-i din gura toate cuvintele pe care le rosteste. Tac, urmaresc, sunt spectator. Nu actor. Si încerc sa surprind acele secvente, cadre, dialoguri, emotii, povestite sau exprimate de copil, care ma ajuta sa înteleg contextul.

Daca intervin, am sarit calul, am intrat în filmul lui, fara invitatie. Deci, pasul doi, ar fi sa ramân în curtea mea, în zona mea de spectator, sau, cum spun eu, la capatul meu de relatie. Mai mult, daca ajung sa emit pareri, sa pun întrebari, sa fac comparatii,  nu numai ca am sarit calul, ba chiar pot spune ca l-am rupt. Am intrat intruziv în spatiul de exprimare al copilului, emitând mesaje nocive.

Pasul trei ar fi asadar cel legat de evitarea tuturor mesajelor toxice, arsenalul cel mai uzitat si la îndemâna majoritatii parintilor, din pacate. Acuzatiile, «De ce nu esti în stare sa mergi la scoala?», comparatia, «Ceilalti copii cum pot merge?», santajul, «Daca mergi la scoala te las mai mult pe laptop», amenintarile, « Daca nu mergi o sa râda copiii de tine, o sa ramâi repetenta, o sa ajungi un nimeni, etc, etc», au perversa calitate de a distruge orice nazuinta ce ar putea germina în sufletul copilului. Iti propun, parinte cititor,  sa-ti imaginezi aceste mesaje toxice ca pe niste bolovani pe care copilul tau îi duce-n spate, nevoit fiind sa-i care, ca doar tu i-ai spus ca asa este! Evita asadar sa-ti încarci copilul cu bolovani, îi va fi sigur mai greu sa-si ia si ghiozdanul în spate…

Un ultim pas pe care te invit sa-l faci, dupa ce i-ai urmat pe cei de mai sus, este sa cauti sprijinul unui consultant/psihoterapeut. Copilul tau poate dori sa îsi descarce bolovanii în alta parte, într-un loc neutru, cum ar fi spatiul intim al unui cabinet. De abia dupa «ce-si goleste sacul», eliberat de toxic, poate înelege unele lucruri, poate ajunge la sensul opunerii sale si nu la cauza pentru care s-a opus.

Cu fata cu care am lucrat, am înteles împreuna sensul actiunilor sale, motivatia ei formulata de subconstient. Am ramas întelese sa întreprinda un nou demers, sa realizeze o ultima dorinta, înainte sa se întoarca pe bancile scolii. Cu ajutorul parintilor, vigilenti la pasii de mai sus, stiu ca acest lucru va fi posibil.

Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator în Comunicare relatională

Comments are closed.