Capodoperă. Un cuvânt prea modest pentru a ȋngloba explozia de sentimente, emoţii, trăiri, derutante şi liniştitoare deopotrivă, pe care ni le transmite On Body and Soul. Filmul, premiat cu Ursul de aur la Berlinale, ȋn prezent pe ecranele din ţară, ne conduce dincolo de graniţele cuvântului, ȋntr-un dans al trăirilor, interpretat de cei doi protagonişti, la ȋnceput stângaci, pe alocuri ezitant, pentru a se transforma, la final, ȋntr-o perfectă contopire de trupuri şi… suflete.

Nu vreau să dezvălui intriga filmului care, ȋn cadenţa unui ritm tarkovskian, se susţine surprinzător de bine, pe firul unei poveşti poliţieneşti legate de ȋncălcarea unor reguli la locul de muncă. Situaţiile cotidiene nasc interpretări, suspiciuni, aşteptări. Avem de-a face cu universuri multiple, suprapuse, ce vizează relaţiile profesionale, relaţiile de cuplu, relaţiile de prietenie şi, mai presus de toate, relaţia cu sine insuşi.

Regizoarea şi scenarista maghiară Enyedi Ildikó pune sub lupă, cu o precizie chirurgicală, destinele a doi oameni ce aparent nu au nimic ȋn comun. Nici nu par că-şi doresc să aibă. El, trecut de prima tinereţe, cu sufletul rănit, ȋnvaţă să-şi poarte pe umeri şi pe braţ, la propriu, ȋnsemnele luptei cu viaţa. Ea, prizonieră a cadrului creat de propriile rigidităţi mentale, refuză să colaboreze la orice formă de convenienţă socială. Singurul dialog pe care şi-l autorizează este unul strict funcţional. Un El şi o Ea care, mânaţi de ceea ce psihologic numim sincronicităţi sau, altfel spus, chemaţi de sufletele lor pereche, vor ȋnvăţa să se cunoască, să se apropie, să fie.

fghjkFilmul traversează etape care compun cu măiestrie o buclă artistică : se pleacă de la iubire, simbolizată ȋn prima secvenţă a filmului prin comunicarea perfectă a necuvantătoarelor, se trece brusc, câteva momente mai tarziu la moarte, pentru a se reveni, la final, la tema iubirii. Epilogul aduce ȋn prim plan o iubire omenească simplă, liniştitoare, acea iubire care se ȋnvaţă ȋn rutina cotidianului. Fiecare descoperă că poate oferi celuilalt tocmai din partea atrofiată a trupului/ sufletului său.

Tema vieţii şi a morţii, recurentă, trece prin privirea fiecarui animal ucis ȋn film, prin rana deschisă a eroinei noastre, prin lumina fiecărei raze de soare privită pentru ultima dată. Cu greu se poate transpune ȋn cuvinte ȋntreaga ȋncărcatură emoţională pe care filmul o transmite, fiecare imagine este o metaforă, fiecare gros-plan este un subtil cocktail de trăiri intense oferit sufletului spectatorului. Cu siguranţă filmul este un must-see pentru toţi purtătorii de suflete sensibile.

NB : Filmul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.