Raspunsuri la întrebarile adresate de revista on-line Qbebe.

QB: Ce beneficii confera o perioada continua de timp petrecuta cu copilul?

A.N. Totul depinde la ce ne referim când vorbim de « o perioada continua de timp ». In perioada prenatala, bebe si mamica lui sunt întradevar în simbioza totala, timp de noua luni de zile, petrecând o perioada fuzionala. Dupa nastere, trece cam tot atâta timp pentru ca sugarul sa poata trece de acel « hop » al angoasei despartirii de mama, care apare în jurul vârstei de opt luni. Este vorba de fapt, de perioada în care bebelusul începe sa distinga persoanele apropiate de straini, iar aparitia acestora din urma genereaza un sentiment de nesiguranta. Bebelusul traverseaza asadar o etapa necesara în construirea sinelui, dupa care descopera ca persoanele exista chiar si atunci când dispar din cercul lui vizual. Mentionez aceasta perioada pentru ca, din punctul meu de vedere, ea reprezinta cu brio un prim pas catre construirea autonomiei bebelusului. Iar fiecare pas de autonomie a copilului nu poate fi decât un punct câstigat pentru mama sau un beneficiu, daca vreti, în rolul sau de acompaniator al vietii celui pe care l-a adus în lumea noastra.
La noi în tara, mamicile beneficiaza de un concediu maternal de doi ani de zile. Este mult ? Este putin ? Cred ca nu timpul în sine alocat cresterii copilului este important ci calitatea acestui timp petrecut împreuna cu copilul. In unele tari occidentale (de exemplu Franta) concediul post-natal este de doar doua luni. Important este ce faci cu timpul pe care îl pui la dispozitie copilului, cu ce îl umpli. Copilaria mica este perioada cea mai critica din punct de vedere al vulnerabilitatii copilului în procesul de dezvoltare. Acum se contureaza acele nevoi esentiale ale copilului (nevoia de siguranta, de a fi ascultat, de a se exprima, de valorizare, de a fi recunoscut, etc), iar din aceasta perspectiva este esential ca parintele sa fie aproape de copil. Ascultarea acestor nevoi cât mai timpuriu reprezinta, întradevar, un beneficiu de netagaduit pe tot parcursul vietii copilului.

QB: Care sunt dezavantajele (ce probleme pot aparea)?

A.N. Am întâlnit, din pacate, mai multe mamici, care s-au prezentat ca fiind « constrânse » în obligativitatea rolului de mama, care le depasea. Sunt acele mamici care, ori îsi doresc sa beneficieze financiar de o perioada de repaus de activitate profesionala, stând acasa (însa care descopera pe parcurs ca primii ani de viata ai cresterii copilului nu le ofera vreun repaus) ori îsi imagineaza concediul de maternitate ca pe o trambulina spre o posibila alta cariera, petrecând astfel mult timp pentru a-si implini acest vis. Ori, niciuna din aceste abordari nu e benefica nici pentru mamica, nici pentru copil. Eu cred ca o mamica are nevoie sa stea acasa cu copilul ei exact atât cât simte, cât crede ca prezenta ei poate aduce un beneficiu real copilului (de raspuns la nevoile fiziologice dar mai ales la cele relationale). Am întâlnit copilasi nervosi, iritati, frustrati desi mamicile lor erau prezente fizic, petrecând « tot timpul cu ei ». Asta pentru ca ele însele erau frustrate sau depasite de continua prezenta a bebelusilui si de rutina pe care activitatile post-natale le genereaza. In acest caz e bine ca mama sa se asculte pe sine, sa-si identifice propria nevoie (de socializare, de viata profesionala, de valorizare, de recunoastere) si sa faca alegerea corecta, pentru a nu transmite bebelusului la nivel infraverbal toate aceste stari negative. Spun asta nu pentru a critica, ci pentru a invita mamcile sa fie obiective si lucide în rolul pe care-l joaca în prezenta copilului.maman-strsse-btises-enfants

QB: Cum trebuie sa procedeze mamele pentru a dispune de o relatie armonioasa cu copilul si de timp placut impreuna?

A.N. Primii ani ai vietii necesita un contact fizic permanent între copil si mama/persoana de îngrijire. Suntem fiinte relationale si nu putem comunica doar prin cuvinte. Contactul fizic, îmbratisarile si mângâierile îi ofera copilului protectia fizica, siguranta si echilibrul emotional. Aceste legaturi fizice trebuiesc acompaniate de comunicarea verbala, indiferent de vârsta copilului. Am cunoscut parinti care se întrebau cum pot sa explice anumite lucruri unui copil de un an. Eu cred ca unui copil nu i « se explica », pentru ca noi nu primim copiii în lumea noastra pentru a le argumenta la nivel logic niste convingeri care ne apartin. Noi îi putem acompania, iar tonul vocii si informatiile cât mai simple dar precise, pot oferi copilului, chiar foarte mic, reperele de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios. Exista mai apoi intentia multor parinti de a controla, de a supraproteja, evident, în mod inconstient. O mamica care pune caciulita bebelusului desi afara sunt treizeci de grade sau care intervine la groapa cu nisip rugându-l pe alt copil sa-i dea jucaria odraslei, sunt tot atâtea dovezi ca începutul armoniei in relatie e deficitar. Pentru a avea o relatie frumoasa, parintele trebuie asadar sa stie de la început, prin gesturi cotidiente, ca doar un capat de relatie îi apartine în legatura cu copilul, celalalt e al copilului. Acesta stie ce nevoi are si le exprima la capatul lui de relatie. Deci, e bine sa nu fim intruzivi si sa ne ocupam « din dorinta de a le fi bine » excesiv de capatul lor de relatie. Pe lânga îmbratisari, cuvinte calde, mamele pot oferi timp de calitate. Timp de joaca, de de creativitate, de a visa si a imagina împreuna. Acest timp ne da sansa, ca fiinte umane, sa ne redescoperim copilul interior si acele bucurii simple pe car ele traiam în vremea copilariei. Invit mamicile sa-si dea voie sa renunte la control si sa intre cu totul în lumea minunata a copilariei. Jocurile fizice (gâdilat, lupte cu perne, corp la corp, alergat), cele cu caracter stimulativ pentru echilibrul psihic (faurirea unei lumi imaginare, crearea personajelor de poveste) si cele ce dezvolta intelectul (ghicitori, jocuri logice) îi vor permite copilului sa se dezvolte armonios pentru sine, în primul rând, si implicit în relatiile cu ceilalti. Un copil care a beneficiat de prezenta activa a parintelui în primii ani ai vietii sale va deveni un adult cu mare încredere în sine, echilibrat si autonom din punct de vedere afectiv.

mama si copilQB: In ce mod influenteaza relatia cu copilul sacrificiile unei mame?

A.N. Am auzit mame spunând “m-am sacrificat pentru el, acum astept si eu macar…”. Consider ca o mama nu “se sacrifica” vreodata pentru propriul copil, ci face doar niste alegeri, în diferite momente ale vietii, care-i sunt benefice copilului. Sau cel putin asa crede ea. Pentru ca, aceste alegeri, pot uneori a se dovedi cu timpul chiar contrare asteptarilor copiilor. Va dau un exemplu : am cunoscut o mama care, în terapie, venise frustrata de faptul ca nu primea ajutor si recunoastere de la copiii ei, pe care i-a crescut alaturi de un sot violent. Spunea « m-am sacrificat pentru ei, am suportat o relatie nociva, doar pentru ca acesti copii sa aiba si ei un tata. Doar pentru asta am stat atâtia ani alaturi de sotul meu violent ». Unul dintre copii, îi reprosa mamei sale exact acest lucru, de a fi facut alegerea gresita, stând alaturi de acel barbat violent si obligându-i pe ei, copiii, implicit, sa creasca într-un mediu nociv. Alegerile ne apartin întotdeauna si evident, noua ne revine responsabilitatea actiunilor noastre. Propun oricarei mamici, atunci când « se sacrifica pentru copil », sa se gândeasca ca face o alegere constienta, ca aceasta alegere îi apartine iar copilul nu este responsabil pentru ea. El poate eventual (adesea, din pacate) sa suporte consecintele acestor alegeri facute de parinti.
In acelasi timp, este firesc ca parintii sa aiba asteptari legate de copii. Dincolo de sintagma « toiag la batrânete », pe care o putem privi doar cu un zâmbet în coltul gurii, e sigur ca fiecare dintre noi, ca parinti, asteptam ceva de la copiii nostri (un raspuns, o vizita, o îmbratisare, un telefon, un serviciu adus). Insa toate astea sunt manifestari ale formelor de iubire pe care le dorim de la ceilalti si nu ca raspunsuri la unele « sacrificii » facute.


QB: Ce sacrificii nu ar trebui facute de o mama (la ce nu ar trebui sa renunte)?

A.N. Alegerile pe care le facem presupun întotdeauna o renuntare la ceva. Aleg sa ma îmbrac cu fusta rosie, asta presupune ca renunt astazi la cea albastra. Aleg sa merg la piata, asta presupune ca renunt sa stau acasa. In procesul de alegere, nu e vorba de vreun sacrificiu (acesta implica întotdeauna o latura de victimizare si de deresponsabilizare) ci de o selectie constienta a ceea ce e mai bun pentru mine, ca si om. Daca sunt mama, si aleg într-un anumit moment cea mai buna situatie pentru copilul meu, chiar daca ea pare potrivnica pentru mine ca femeie, asta înseamna ca în acel moment am ales sa fiu în rolul de mama si nu cel de femeie. E tot o alegere. De-a lungul vietii, îndeplinim mai multe roluri : mamica, mama, femeie, profesionista, fiinta umana(cu nevoi proprii), etc… Avem diverse roluri cu care jonglam, asadar, iar cel de mama, este unul dintre celalalte.
Din punctul meu de vedere nu poate exista o lista cu « ce sacrificii sa faca sau nu o mama ». Fiecare persoana face, ca si adult, alegeri constiente, de care este ulterior si în mod inevitabil responsabila.

antonia noelQB:La ce dificultati trebuie sa se astepte o mama si cum ar trebui sa le faca fata (cele mai importante)?

A.N. Nu exista, deasemenea, vreun manual de utilizare a meseriei de mama, care sa prevada inconvenientele acestei meserii. Cu toate lecturile de specialitate, o femeie va sti sa fie mama doar dupa ce da viata si tot atunci se va confrunta cu primele dificultati. Ele sunt legate, în primul rând, de timpul de odihna limitat, de nevoile fiziologice primare care sunt puse pe planul doi, dupa satisfacerea celor ale copilului. Daca vorbim de sacrificiu, aici putem spune ca o mama, învata pentru prima oara, sa fie pe locul doi, chiar daca toata viata a fost obisnuita sa fie premianta. Intervine mai apoi modificarea relatiei de cuplu, implicit afectata de relatia de parinti. In primii ani de viata ai copilului, majoritatea cuplurilor trec printr-un proces de repozitionare si reasezare a unor principii. Daca partenerul de viata este doritor în continuare de seri toride, adesea partenera lui îsi ia rolul de mama în serios si îsi îmbraca rolul de femeie fatala ceva mai rar. Constientizarea acestei stari de fapt este un prim pas în pastrarea unui echilibru în relatia de cuplu. Cel de-al doilea pas ar fi verbalizarea acestor situatii, printr-o comunicare deschisa, în care fiecare dintre soti îsi poate prezenta deschis nevoile proprii si asteptarile fata de celalalt. Un alt aspect ar fi lipsa de socializare pentru unele mame ramase prea mult timp acasa cu copiii sau nevoia de a desfasura în continuare o activitate profesionala. Asa cum spuneam la început, în toate aceste situatii este necesar sa te asculti pe tine, ca om, sa asezi lucrurile în interiorul tau mai întâi si sa faci acele alegeri care te multumesc. Mai apoi, cu siguranta ca cei din jur vor beneficia de atitudinea ta pozitiva, de multumirea ta sufleteasca. Iar copilul va fi întotdeauna primul care va primi iubirea neconditionata a mamei, atunci când ea a învatat cum sa se iubeasca pe sine.

Daca doriti sa oferiti copilului dumneavoastra o dezvoltare cât mai armonioasa din punct de vedere relational, va invitam sa-l înscrieti în Programul de Dezvoltare Personala pentru Copii, care va începe în 20 ianuarie 2018.

Informatii si înscrieri : aici

Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator în Comunicare relatională

Comments are closed.