Perioada Sarbatorilor de iarna se apropie cu pasi repezi. Parintii, bunicii si toti cei mari intra în febra cumparaturilor determinata de cele mai originale si insistente dorinte ale copilului. „Ce vrei sa-ti aduca Mosul ?, îl întrebam pe copil. Iar acesta vine cu o lista detaliata completa, inspirata de ultimele spoturi publicitare difuzate la tv sau din raioanele supermarketurilor viu colorate în nuantele marilor creatori de vise precum Disney sau Pixar. Evident, niciun Lego nu e prea scump, nicio jucarie prea sofisticata. Sau inutila. Doar se apropie Craciunul si Mosul nu judeca, nu-i asa, ba chiar e generos si ofera sigur daca copilul… “a fost cuminte”.

Subiectul  „cuminteniei” copilului e unul delicat si perrnicios. Este o forma de conditionare a copilului, izvorâta din neputinta si nestiinta parintelui de a comunica cu el. De a-i cere lucruri si de a-l responsabiliza în raport cu vârsta si abilitatile lui. Copiii nu au nevoie sa fie „cuminti”, ei sunt, pur si simplu. Se manifesta si se comporta într-un anume fel, dupa un model genetic, educational si cognitiv pe care parintele sau adultul-reper din viata lui îl detine si îl transmite mai departe. Asadar, invit parintele sa îsi clarifice mai întâi semnificatia cuvântului „cuminte” din mintea si rostirea lui- cuminte înseamna obedient, atent, nemiscat, supus, cu bun simt, respectuos, cu note bune la scoala, cu capul plecat când i se face observatie ? Cu-minte suntem cu totii, totul depinde de asteptarile pe care le avem de la copiii nostri. Mai apoi, depinde cum ne expunem, în calitate de parinti, aceste asteptari în fata copilului. Ele pot fi prezentate deopotriva sub forma de propuneri sau reprosuri. Un parinte conectat cu copilul sau îi va spune „Imi doresc sa faci alegeri care te vor ajuta în viata”, pe când un altul îi va depune o povara greoaie pe umerii lui mici spunându-i  „Trebuie sa reusesti în viata, altfel o sa ajungi gunoier”. Sau „Iti propun sa-ti asezi jucariile la locul lor” versus „Iar ai lasat jucariile vraiste dupa ce le-ai aruncat prin toata casa si tot eu trebuie sa le strâng dupa tine !”. In acest ultim exemplu acuzatia si victimizarea parintelui nu vor face decât sa-l deresponsabilizeze pe copil din rolul si misiunile sale. Aceste lucruri se învata, comunicarea cu copilul presupune transformari ale parintelui atât din punct de vedere ale limbajului cât si ale comportamentului.

Când îi spun copilului ca nu exista Mos Craciun ?

Si daca tot vorbim de comportamente, exista unul care poate avea consecinte nefaste asupra psihologiei copilului si implicit a viitorului adult. Am întâlnit recent un domn care-mi spunea în cabinet : „Sunt suparat pe mama. Am avut totala încredere în ea, iar în ziua în care mi-a spus ca Mos Craciun nu exista am simtit ca am în fata cel mai mare dusman. O persoana care m-a mintit, care mi-a tradat asteptarile si care m-a facut, din acel moment, sa-mi pierd încrederea în oameni”. Putin exagerat, veti spune poate, însa aceasta este o traire întiparita ca o trauma în sufletul acestui copil. Ce doresc sa subliniez este faptul ca nu este importanta vârsta la care anuntam copiii (non)existenta Mosului ci modul cum o facem. Orice informatie brutala, de tipul unui schimb informational, în registrul real, poate fi greu perceputa. Asadar, ceea ce va propun, este sa-l lasati pe copil sa-si depene povestile în mintea lui atât timp cât are nevoie. Un an, zece, doisprezece, o viata…Când copilul va va întreaba „Mami, copiii de la scoala zic ca nu exista mosul, e adearat ? ” îi puteti raspunde cu întrebarea „Tu ce crezi ?”. Acest lucru îi permite sa se defineasca, sa se pozitioneze, sa emita o judecata si sa învete sa-si argumenteze parerea. Iar daca el insista sa afle raspunsul dumneavoastra, parerea personala, îi puteti raspunde „Mie îmi place sa cred ca exista. Tie ?”…

file_main_image_895_1_jouets_sexe_895_01_1500X1000_cache_640x360

Cu totii avem nevoie de Mos Craciun

Astfel putem întretine vie nevoia copilului de a spera. Este o nevoie relationala esentiala, pe care o avem cu totii, copii si adulti deopotriva. Atunci când ea dispare, murim câte putin. Nevoia de a spera se hraneste cu imaginarul nostru si chiar daca cunoastem în multe circumstante foarte bine realitatea, uneori avem nevoie sa speram ca ea se transforma. In ce vrem noi, cum vrem noi. Despre acest subiect si modul în care un copil face fata unei realitati neplacute, salvat fiind de nevoia proprie de a spera, puteti afla mai multe, vizionând filmul Dear Frankie, o capodopera a genului.

Fara ca realitatea sa fie dureoasa, putem simti nevoia sa speram : la o întâlnire placuta, la o iubire completa, la o prietenie sincera, la o magie…Recent, cuprins de febra Black Friday, fiul meu în vârsta de aproape treisprezece ani mi-a cerut un obiect aflat la reduceri pe un site. I-am spus ca dorinta de a avea acel obiect este una frumoasa, sa si-o aseze la cutie sau, sa-i scrie Mosului*, ca tot vin Sarbatorile. Bineînteles ca amândoi cunsteam realitatea. Insa în aceeasi zi, mai pe seara, m-a întrebat care e adresa Mosului iar scrisoarea a fost deja redactata si împaturita cu atentie. Tot el a luat adresa Mosului de pe Google, a lipit plicul si mi-a înmânat scrisoarea « sa o pun la posta ».

23825614_10214644791024539_1482259578_oAcest joc  în care ne-am angajat împreuna fara sa-l numim ca atare, ne-a dat posibilitatea unei conectari autentice, în registrul imaginar (registrul dorintelor si al fricilor, deopotriva). In acest joc, sursa de energie creatoare,  fiecare a cunoscut mentalul celuilalt dar fiecare a intrat în  personajul sau: eu, cel care merge si pune scrisoarea la posta, el, cel care viseaza si-l asteapta pe Mosul, sa-i satisfaca toate dorintele…

Am pus scrisoarea la posta iar acum, la ceas de seara, nu-mi ramâne decât sa-i scriu si eu Mosului…

Despre registrele în care comunicam, cutia dorintelor, nevoia de a spera si toate celalalte nevoi relationale voi vorbi în cadrul conferintei de miercuri, 22 noiembrie ” Cum sa construiesc o relatie sanatoasa cu propriul copil”. Informatii si înscrieri aici :

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScs06Kpq_V-6tuko5zE2QJesw4uRM7JPu-PH_R4lTDjW_I9Fg/viewform

*Mos Craciun, Ziua de nastere, Onomastica si Ziua Copilului sunt, din perspectiva mea zilele în care dorintele copilului se împlinesc de catre adult, altfel, copilul este responsabil cu dorintele lui, adultul fiind responsabil de nevoile copilului

Comments are closed.