Situatiile dureroase sunt interente în cotidianul fiecaruia dintre noi. De la evenimente dramatice precum pierderea unei persoane apropiate, accidente cumplite sau boli de care aflam ca suferim, pâna la divorturi sau schimbari de domiciliu, suntem, sub diverse forme si la intensitati diferite, supusi starii de suferinta în urma interactiunii cu mediul.

Psihologii vorbesc de multe ori despre trauma, considerând ca unele dintre evenimentele pe care le traim lasa sechele de netagaduit asupra personalitatii noastre si, nu de putine ori, atunci când suferinta este deosebit de puternica, sechelele sunt transmisibile si vizibile în mod accentuat la generatiile de dupa noi. Este ceea ce numim o « comunicare transgenerationala », dar nu ma voi apleca asupra acestui aspect, studiat foarte bine de terapiile sistemice de familie.

Ceea ce vreau sa punctez este modul în care ne raportam la o întâmplare nefericita din viata noastra. Ce face ca unii se adapteaza si trec mai usor peste o trauma decât altii ? Care sunt factorii care favorizeaza rezilienta fiecaruia dintre noi ? Neurostiintele puncteaza diverse aspecte de luat în calcul pentru stabilirea gradului nostru de rezilienta, sau, spus mai simplu,  a capacitatii noastre de a trece peste momente/evenimente nefericite din viata noastra. Unul dintre aceste aspecte este binecunoscuta teorie a atasamentului, care sustine faptul ca, cu cât copilul a trait într-o relatie securizanta din punct de vedere afectiv cu adultul-reper (mama/tata/bunici/tutori) în primii anii de viata, cu atât este mai târziu capabil, ca adult, sa treaca peste momentele dificile. Calitatea relatiilor si mediul ocrotitor în primii ani de viata sunt, asadar, factori determinanti în construirea propriei reziliente. Pe lânga acestia, un aspect care poate creste propria rezilienta este capacitatea de a se povesti, de a se relata pe sine si întâmplarea traita. Tot neurostiintele au demonstrat ca, atunci când persoana poate sa-si depene suferinta, o parte a creierului se activeaza, produce reprezentari mentale si verbalizare, reducând astfel riscul caderii în depresie (ce presupune de cele mai multe ori non-verbalizarea, interiorizarea trairilor si a faptelor traite). Aici intervine rolul benefic al psihologului sau terapeutului care ofera spatiul continator al indicibilului devenit dintr-o data « dicibil », prin simpla sa prezenta si ascultare activa.

Rezilienta tine de alegeri constiente

Insa ce facem atunci când, odata ajunsa în terapie, o persoana si-a relatat întâmplarea, evenimentul trait ca pe o trauma dar nu reuseste sa-si depaseasca starea ? Dupa un lucru aprofundat si un demers simbolic de reparare a unor traume din copilaria mica, persoana poate accepta faptul ca trecutul insecurizant i-a afectat perceptia asupra unui eveniment nefericit însa considera ca nu-l poate depasi. « Nu voi putea trece vreodata peste asta », mi-a spus la un moment dat o clienta, care a descoperit o relatie extraconjugala a sotului. « Daca aleg sa nu ma mai intereseze persoana lui, mi-e relativ bine, ma simt puternica ». « Daca ma interesez de ceea ce face- ceea ce fac în majoritatea timpului- atunci încep sa-mi închipui lucruri, sufar si ma simt neputincioasa..cad în depresie ». Imaginile care bântuie mentalul acestei femei sunt de acum doar proiectii, bazate pe o reprezentare mentala a evenimentului socant pe care l-a trait.

In acest caz, reprezentarea trecutului nu mai are efect benefic, povestirea situatiei nu face decât sa adânceasca persoana în propria trauma. E nevoie sa ne folosim reprezentarea mentala pentru a crea situatii în viitor. « Si daca ai putea sa treci peste asta? Cum crezi ca ar fi ?  Care ar fi primul lucru pe care l-ai face ? Cine ar remarca schimbarea pe care o vei face ? » Iata câteva întrebari la care persoana îsi poate da raspunsul, acompaniata fiind de un specialist în acest demers. In cazul concret, clientei i-am propus sa-si scrie o scrisoare din viitor, adresându-se propriei persoane  care sufera în prezent. Sa-i spuna ce face, cum a devenit în urma “trecerii peste asta”. Cu ce se ocupa ? Ce traieste zilnic, ce o satisface si  ce-si doreste. Sunt, asadar, alegeri constiente de a se proiecta într-o stare de bine, post-traumatica prin exercitiul vizualizarii.

Depasirea suferintelor este posibila doar activând aceasta abilitate de a ne  controla produsul mintii noastre, gândurile. Vestea buna este ca ORICINE poate face acest lucru, avem aceasta abilitate. Este o chestiune ce tine de alegerea pe care o facem la nivel de reprezentare mentala prin exercitii zilnice. Aleg sa revad imaginile negative din trecut sau sa imi proiectez imagini despre un viitor în care am depasit situatia de criza ? Trairile noastre sunt adaptative, se pot modela în functie de ceea ce alegem sa gândim. La nivel de actiuni, ele sunt deasemenea determinate de reprezentarea mentala si de trairi, respectând coerenta modelul tripartit al inteligentei emotionale (gânduri- trairi-actiuni).

Asadar, atunci când credinta e puternica si ea se arata distructiva la nivelul persoanei, blocându-i potentialul, primul pas dupa evocarea trairii în reprezinta alegerea constienta a propriilor gânduri si proiectii mentale. Manifestarea alegerii poate fi verbala, vizuala sau simbolica, toate converg spre depasirea situatiei dificile cu care ne-am confruntat la un moment dat.

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.