24 de ore. Fix o zi din viata mea. Atât am decis sa « sacrific » pentru patru ani în care lucrurile se vor întâmpla altfel. Si pentru alti multi ani, de acum înainte, în care ceea ce s-a început în noiembrie 2015 va putea fi consolidat.

Recent (e vina mea) am aflat ca nu pot vota la Bucuresti, ci doar pe raza judetului unde am adresa din buletin. Initial, simtindu-ma neputincioasa, avut chiar tentativa de a-mi varsa frustrarea asupra sistemului : « Daca nu pot vota unde vreau, atunci n-am sa votez. Punct. ». Am fost, pret de câteva momente, copilul rasfatat sau adultul comod care si-a spus « N-are decât sa vina muntele la mine ». Doar ca repede am înteles ca, în acest eventual scenariu, nu exista decât un perdant: eu. Pierd pe termen scurt, mediu si poate chiar îndelungat. Imi place sa pierd ? Nu ! Ce pot face pentru asta ?

Am ales asadar sa plec astazi cu trenul catre Sibiu. Voi pleca în aceasta dupa-amiaza, voi ajunge la miezul noptii, ma voi trezi la prima ora mâine dimineata ca sa votez iar apoi voi lua trenul repejor înapoi spre Bucuresti, sa pot ajunge la spectacolul de teatru în care fiul meu va performa duminica pentru prima oara pe scena. Totul la limita, cu ochii pe ceas. Unsprezece ore de transport, douazeci si patru ore în total pentru o stampila pe un bulletin de vot. Merita ? Eu sunt sigura ca da! Si am sa punctez mai jos alegerile care m-au determinat sa iau decizia sa merg la vot :

  • O alegere emotionala 

Am sa va spun o poveste : recent, m-am întors de la Berlin. Am vizitat zidul Berlinului si fostul punct de granita intre Berlinul de Vest si cel de Est, numit Checkpoint Charlie. E un loc unde au murit oameni împuscati, încercând sa treaca granita catre libertate. Am simtit în acel loc o emotie profunda, neasteptata.

Am retrait frânturi din copilarie si momentele în care seara, mama îi spunea tatalui meu în bucatarie, în timp ce ascultau radio Europa Libera « Macar de-ai pleca si tu, s-avem un trai mai bun », iar tata îi raspundea sistematic « Ca sa ma împuste înainte sa ajung dincolo ?! ». Traiam cu sentimentul ca tata e las, ca nu-i în stare sa faca ceva pentru binele nostru. Dar nici nu voiam sa moara… Mi-era frica sa-l pierd. Lui îi era frica ca se afla ca-si doreste sa plece. Mamei îi era frica si ei. Eram conditionati de frica cu totii. Incapabili de actiune, cu capul plecat, supusi, crezându-ne neputinciosi in fata sistemului. Si asa si eram…

15387570_10211350915559711_2130254247_oLa Berlin am gasit o vedere cu o bucatica din zidul Berlinului, darâmat de oameni. Imaginea surprinde oamenii de o parte si de alta a zidului, în primele momente ale caderii lui (o postez aici). Mi-am cumparat vederea si am pus-o pe etajera, la loc de cinste. Mi-am spus ca  e un reminder la faptul ca oamenii construiesc ziduri dar ca tot ei detin puterea sa le darâme. Vederea îmi va aminti mereu ca frica nu e o optiune. Ca fiecare detine puterea de a actiona constient, renuntând la frica.

Ma duc asadar  sa votez pentru ca nu-i doresc niciunei generatii nesansa de a trai sub demnitatea umana, în frica fata de sistem. Nu vreau sa mai aud discursuri «  ei sunt mai puternici, n-ai ce sa faci… ». Nu colaborez sub nicio forma la aceasta frica, pervers inoculata de-a lungul deceniilor în mintile noastre.

  • O alegere rationala :

De câtiva ani, lucrând cu oamenii, am descoperit multe din auto-sabotajele pe care le cultivam fiecare dintre noi. Adesea stim ce avem de facut, dar actionam în alt mod. Cu alte cuvinte gândim corect, chiar vorbim corect însa faptele noastre nu sunt în congruenta cu ceea ce spunem sau gândim. Eu am ales sa pun gândul-vorba si fapta într-o singura ecuatie. E primul pas pe care-l pot face în respectul fata de mine. Daca cred ca am puterea sa schimb lucrurile, daca spun acest lucru, aleg sa ramân coerenta cu mine si sa înfaptuiesc lucrurile care merg în aceasta directie. Da, cred ca votul meu (si al tau) poate schimba ceva, scriu  acest gând aici si da, trec la pasul trei, la fapta (oricât de mult efort mi-ar cere punerea gândurilor în practica).

  • O alegere spirituala :

Poate parea mult spus cand afirm ca alegerea mea e « spirituala », vorbind de un vot. Insa spiritul înseamna înainte de toate credinta iar eu astazi cred. Cred, pentru prima data de când m-am întors în tara, ca oamenii care ne guverneaza sunt de buna credinta. Ca încearca si chiar reusesc sa transforme situatii, mentalitati, obiceiuri proaste. Cred ca acesti oameni îsi doresc o tara nu « ca afara » ci o tara a noastra, a fiecaruia dintre noi, în care românul sa fie respectat iar el sa respecte fiecare institutie a statului, fiecare om în parte. Mai cred în intitiativa de a reforma educatia, sanatatea. Cred în personaje simbol din acest guvern si, mai mult, cred în faptele pe care le vad iesite la lumina zile, prin munca lor onesta si transparenta.  Credinta ca acesti oameni pot duce mai departe o munca grea dar necesara si benefica societatii noastre ma determina sa merg la vot.

Când nu mai crezi, mori câte putin…tu în ce crezi ? Poate nu crezi în politica, ci mai degraba în meditatie sau extraterestrii sau picaturi florale sau petreceri cu prietenii însa, daca ai cumva credinta ca viata ta îti apartine, dovedeste-o mergând la vot, altfel viata ta chiar e în mâinile altora.rezultate-alegeri-cluj-pnl-a-obtinut-cele-mai-multe-voturi-385840

  • O alegere constienta :

Poate aceasta alegere le grupeaza pe cele de mai sus, însa ea vine la pachet cu rolul meu de parinte. Am locuit în afara tarii peste unsprezece ani, am lucrat, consumat, trait si nascut un copil pe alte meleaguri. Imi doresc ca fiul meu, astazi în vârsta de unsprezece ani, sa poata calatori pe oricare din cele cinci continente sau sa traiasca acolo unde se va simti bine. Daca-si va dori sa traiasca sau sa-si întemeieze o familie în Mexic, Angola, Franta, SUA sau Mongolia, eu îi voi respecta cu siguranta propriile alegeri. Asta gândesc acum si asa îmi doresc sa actionez pe viitor. Insa ceea ce stiu sigur este faptul ca nu-mi doresc ca el sa plece într-o alta tara mânat de conditia socio-financiara precara pe care i-o va oferi România peste zece ani. Imi doresc ca fiul meu sa poata avea un trai decent aici în tara, sa poata calatori de placere si nu constrâns în a-si câstiga o viata mai buna în afara granitelor României.

 

Plec asadar în foarte scurt timp sa votez la Sibiu, pentru mine si pentru fiul meu Alex (care –n-are înca drept de vot). Sunt sigura ca alegerea mea este cea buna (în ciuda unor voci care mi-au spus ca « nu merita osteneala »), vom afla la scurt timp, mâine. Oricare va fi rezultatul votului, eu voi fi bucuroasa pentru ca am facut tot ceea ce a stat în puterea mea. Alex, mi-a spus ieri, în timp ce asteptam la coada la casa de bilete în Gara de Nord: « Mami, când voi fi mai mare îmi voi aminti de exemplul tau :  Nu-i asculta pe cei care te saboteaza, urmeaza-ti visele ! »

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.