De fumat, am tot fumat…vreo douazeci de ani. De fapt, exact atât. Dupa care, în mod firesc, a venit ziua Z: cea în care am pus în mod definitiv capat relatiei mele cu tigarile. Mi-am propus atunci sa nu vorbesc neaparat despre asta, a fost un proces poate, prea intim pentru a-l dezvalui prietenilor, celor apropiati. Poate ca ati fi tentati sa credeti ca n-as fi dorit sa le dau altora « vestea cea mare » din teama de a-mi auzi fraze pline de repros sau imbibate de ironii cunoscute « Te-ai lasat? Pâna când ? Pâna la urmatoarea ? » sau « Tu te lasi dar ele te lasa pe tine ? » si alte variatiuni pe aceeasi tema. Adevarul e ca, din adolescenta, multi ma stiau agatata de acel obiect subtire si alb, un fel de « al saselea deget » la mâna stânga, care-mi ajuta aratatorul si mijlociul sa stea zilnic în pozitie de drepti. Nu, n-am refuzat sa vorbesc despre asta din teama de a fi luata peste picior. Aveam o teama mult mai mare : aceea de a recunoaste public ca am început sa ma iubesc cu adevarat !

Stiu exact unde si când am început sa fumez, ca orice fumator, dealtfel, care se respecta. Primele fumuri, caci asa le numeam, le-am tras când eram în liceu, la o prietena acasa, care locuia aproape de locul unde învatam. Era dupa revolutie, la pauze cumparam tigari la bucata si fugeam repede la ea acasa, sa « tragem un fum » în lipsa parintilor si sa-i ascultam pe Beatles-ii care se învârteau pe o placa de pick-up în timp ce cu mine se învârtea casa. Dar ma tineam tare. Trebuia sa-nvat sa fiu femeie! Vroiam sa experimentez, vroiam sa-mi dovedesc ca pot. Sa-mi depasesc limitele! Si da, le-am depasit, vreo douazeci de ani : sângele meu a transportat câteva kilograme de nicotina, în tot acest timp, inima mea a pompat la efort sustinut, plamânii mei au acceptat fara de voie un chirias care le-a distrus casa…sau cam asta avea de gând…

Tigara devenise « prietenul » meu cel mai bun, era cu mine peste tot : ma acompania în diverse localuri ale Bucurestiului liber care tocmai se deschidea Occidentului ; îsi dadea obstescul sfârsit pe cele mai exotice plaje ale planetei, înecându-se în nisipul fin al unei plaje senegaleze sau stâncos al Coastei de Azur sau rosiatic al oceanului Indian, dupa caz ; ca sa renasca între buzele mele si ale partenerilor de-o noapte, ce-si desfatau gustul cu parfumul rujului meu scapat pe filtru. Tigara a fost tatal, mama, partenerul sau copilul, altfel spus cârja mea când nu-i am avut pe niciunul din ei în preajma, dupa dorintele sau nevoile mele. Era « psihologul » pe care l-am platit cu bani grei multa vreme si despre care credeam ca ma ajuta, ma sustine, ma încurajeaza si ma scoate din impas în situatiile limita.

fumatDar cât de limita erau aceste situatii ? Atât cât îmi închipuiam eu ca sunt. Atât cât eram eu dependenta de ele, suficient cât sa le creez, adesea. Frici, blocaje si temeri, pe care le cultivam si pe care tigara « salvatoare » venea sa « le rezolve »- examene, rupturi sentimentale pline de resentimente, conflicte deschise. Toate, toate erau sustinute de « prietena mea cea mai buna, tigara ». Dar cât de buna sa fie o prietena încât sa nu te mai lase sa existi fara ea ? Ce prietena ar veni la tine acasa, s-ar instala confortabil pe canapea si ti-ar spune : « de acum înainte nu ma vei parasi niciodata, îti voi intra sub piele asa încât vei trai, dormi, visa cu gândul la mine. Ma vei dori mereu si nu te vei mai putea debarasa de mine, orice-ar fi. » Câti dintre voi ati accepta o astfel de prietena pe canapea ? Câti dintre voi ati avea taria sa-o luati de mâneca, frumos, si s-o poftiti elegant afara ? Ei bine, mie mi-au trebuit douazeci de ani sa învat sa o fac. Dar când am pus capat acestei relatii, a fost cel mai usor lucru pe care l-am facut vreodata. Sincer!

Stiam ca vreau sa ma despart de ea, dar nu stiam cum. Vroiam s-o las în scrumiera cu picior înalt a unui hotel de lux dar ea reaparea în fata unui restaurant parizian, sub o ploaie torentiala, soptindu-mi : « Nu-ti vor spune ei ca n-ai voie sa fumezi, nu ne despartim când vor ei, nu-i asa ? » Si ma încuraja s-o bag în seama, sa ma prefac ca ma bucur de ea, desi frigul de afara îmi amputa orice placere de fi acolo, singura cu ea. Da, singura. Pentru ca tigara ma izola de mine, aruncându-ma pervers si iluzoriu în bratele unor grupuri care « socializeaza », în fata unor barbati care « înteleg cine sunt cu adevarat ».

279222a_imgCa în orice relatie, am început sa ma plictisesc…de ea, de tigara. Am început sa-i vad tot mai mult defectele si tot mai putin avantajele de a fi impreuna. Realizam ca, din cauza ei, parul meu trecea pe parcursul zilei de la mirosul îmbietor de flori de liliac (da, da, ma spalam pe cap cu un astfel de sampon) la o tenta acra cu iz de câine ud. Realizam ca ma împiedica sa intru în restaurantele europene, sa-i ascult realmente pe oameni (cautând cu disperare vreo tigara prin poseta) sau sa ma bucur cu adevarat de un apus de soare. Devenise mult prea intruziva. Relatia noastra, la început distanta, începuse încet, încet sa se înfasoare în jurul gâtului meu, tot mai aproape, tot mai strâns…si mi-aduc aminte de o întrebare pe care Jacques Salomé mi-a adresat-o « Antonia, o femeie ca tine, se lasa strânsa de gât de o tigara ? ». I-am raspuns atunci, provocator : «Imi place sa fiu strânsa de gât ! ». Insa nu de tigara, stiu asta cu certitudine acum !!

Pe lânga mine, oamenii începeau sa se lase de fumat. Un prieten îmi spunea ca a renuntat la tigara în urma unei carti, citite on-line. Cu toate ca mi-a stârnit curiozitatea, am preferat sa-l cataloghez drept « cititor facil, usor spalabil pe creier ». Dupa doi-trei ani, aflându-ma cu el în fata unei librarii, l-am întrebat, aproape provocator « Cum se numea cartea care te-a ajutat sa te lasi de fumat, poate mi-o cumpar si eu, sa-ti dovedesc ca mie nu-mi spala nimeni creierul ?». Nu mai stia. Titlul ? « Nu-mi aduc aminte ! » Autorul ? « Nu stiu ! » In acel moment, pe lânga noi treceau un el si o ea, care, dintr-o voce mi-au raspuns : « Allen Carr : Metoda Usoara– si noi ne-am lasat de fumat dupa ce am citit-o », si au trecut mai departe, însurubati în dragostea lor…Hmmm, mi-am spus, asta începe sa fie ciudat : pe nici macar doi metri partati, trei persoane în jurul meu au rupt relatia cu tigara în urma lecturii unei carti. Mai hotarâta ca niciodata sa descopar efectul acestei carti asupra mea, am intrat în librarie si am pus mâna pe ea, cu satisfactia unei pisici care-si pune laba pe soarecele îngrozit. « Sa vad eu, îmi ziceam, cine pe cine pacaleste…daca reusesti sa-mi speli creierul, precum altora, si sa ma las de fumat, înseamna ca esti mai puternica decât credeam ». Si asa a fost ! Doar ca, în acele momente, nu stiam ca nu cartii ma adresam, ci mie însami…

Aceasta carte, despre care am ales sa scriu si despre care vorbesc mii si zeci de mii de oameni, m-a ajutat sa-mi dau seama cât de puternica sunt. Aceasta carte a venit ca un baston care m-a pregatit sa-nvat sa merg pe doua picioare si s-ating universul cu zece degete, nu cu unul în plus, nefolositor, steril si toxic. Aceasta carte m-a ajutat sa-nteleg ca nu ma respectam si ca nu pretuiam suficient Viata care e în mine. Ca nu stiam s-o hranesc, s-o fac sa creasca si mai frumos. N-am vrut niciodata sa devin acel ex-fumator cicalitor, datator de sfaturi sau de lectii altora, pe variatiuni de cum, când si de ce trebuie sa se lase de fumat. Am citit însa recent textul Dianei Vasiliu pe care o cunosc din spatiu virtual si pe care o felicit pentru munca de daruire pe care o depune în sensul mentinerii sanatatii fiecaruia dintre noi. Sanatatea celor care-si doresc sa Fie, sa Devina ei însisi chiar si « fara cel mai bun prieten pe pamânt ». Eu am reusit în acest demers si asta va doresc si voua, dragii mei !

Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator în Comunicare relatională

Comments are closed.