Subiectul stimei de sine a devenit unul la moda. Incepând cu perioada de joaca la groapa cu nisip, continuând cu timpul petrecut în curtea scolii si pâna la momentul cautarii unui job sau cel al cuceririi partenerului, se pare ca fiecare trebuie sa aiba la purtator stima de sine. Dar de unde vine ea si cum se poate cultiva ?

In primul rând, e bine de stiut ca stima de sine este o stare generata de propriile gânduri (provocate la rândul lor de emotiile traite) si ea poate fi dezvoltata pe pot parcursul vietii. Un adult cu o stima de sine scazuta va putea la orice vârsta sa o transforme într-una moderata sau chiar ridicata, printr-un proces de constientizare si lucru cu propria persoana.  Dar pentru ca, de cele mai multe ori, o stima de sine joasa se dovedeste a fi rezultatul trairilor negative din copilarie propun mai departe câteva mijloace pentru cultivarea unei stime de sine echilibrate la copii.

Stima de sine presupune sa stiu :

  • ceea ce gandesc despre mine
  • cum ma simt cu aceste gânduri
  • ce fac de-a lungul vietii cu primele doua

imagesPasul 1 : Fii tu însuti un adult încrezator. Daca esti un adult lipsit de încredere în propria persoana, în potentialul si resursele tale, daca te îndoiesti sau eziti adesea în diverse situatii în care esti pus, îti va fi cu siguranta greu sa-i transmiti copilului tau o stima de sine ridicata. Am cunoscut la cabinet o doamna recent divortata care îsi dorea foarte mult ca fiica ei sa capete mai multa încredere în ea. Evident, exista tehnici pentru a-i ajuta pe cei mici, însa daca modelul si prezenta adulta din viata copilului da dovada de  tristete, dezvolta sentimente de neliniste sau de însingurare, cel mic va prelua inevitabil atitudini si emotii transmise prin comportamentul adultului-reper de acelasi sex (mama/tata) scazându-si sansele la o stima de sine echilibrata. In general, adultul lipsit de încredere este un fost copil umilit, comparat sau devalorizat. E bine asadar ca fiecare parinte în parte sa-si reviziteze trecutul si relatiile cu persoanele care l-au crescut pentru a se vindeca de eventualele rani de umilire, abandon sau respingere. Atunci când parintele se vindeca va deveni pentru copil acea oglinda curata, stralucitoare, în care copilul se va putea privi cu încredere, la rândul sau.

Pasul 2 : Evita orice devalorizare a copilului. Pentru a nu cadea în capcana  „transmit ceea ce am primit , îti propun sa devii vigilent la tot ceea ce rostesti. Adesea, micile mesaje negative sunt trecute cu vederea de catre adulti, minimizate sau folosite cu scop stimulativ :  Daca tot n-ai fost în stare sa-ti aduni jucariile, de ce sa te las la televizor ?  sau  Vai, uitucule, nu stii unde ti-e capul ? ori mai grav nu esti bun de nimic, nu vezi ca iar ai gresit ? .  Atunci când copilul aude ca „nu e în stare”, el primeste acest mesaj devalorizant ca pe un adevar general valabil, nu doar limitat la strânsul jucariilor, taindu-si astfel propriile aripi în construirea stimei de sine. Imi aduc aminte de un client trecut de patruzeci de ani care-mi spunea cât de mult s-a simtit umilit si cum i-a fost stirbita încrederea în sine când si-a auzit profesorul spunându-i: Esti ca un Schweitzer, gol pe dinauntru’ . Cuvintele sunt percepute ca o violenta verbala, adesea cu efecte nocive pe termen lung.

file_main_image_12791_1_trucs_favoriser_estime_enfants_12791_01_1500X1000_cache_1200x630Pasul 3 : Evita comparatia. Multi parinti încearca sa-si stimuleze copii, sa-i indemne la efort prin comparatiile cu ceilalti Uite ca sora ta a mâncat tot, tu esti mai mare, de ce nu poti?  sau El a stiut sa raspunda, tu ti-ai înghitit limba ?. In momentul în care cel mic se simte comparat, el traieste sentimentul profund de a nu fi recunoscut asa cum este, prin unicitatea lui. Stima de sine presupune sa stii ca esti unic în ceea ce simti, gândesti, traiesti si ca accepti aceste lucruri. Te accepti asa cum esti. Daca însa de la cele mai mici vârste adultii compara si eticheteaza, copilul risca sa se vada doar prin prisma acestor etichete.

Pasul 4 : Inlatura amenintarile si santajul. Daca nu faci asta, vai s-amar de tine , Iti rup urechile,  Vai de pielea ta  sunt variatiuni pe tema demolarii oricarei tentative de încredere pe care dorim sa o construim copiilor nostri. Santajul, din acelasi registru al mesajelor negative, e cu atât mai pervers cu cât el pare avea uneori o componenta « pozitiva ». Unii parinti se folosesc de recompensele pentru a obtine lucruri de la copiii lor, dar acestea nu sunt de fapt decât forme de  santaj ambalate în ceva tentant pentru copil. E bine de stiut ca forma de santaj îi da copilului senzatia ca nu e bine ceea ce face, nu stie sau nu poate, ca trebuie sa fie si sa faca altfel sub presiune sau conditionat, deci, în consecinta el se vede nevrednic de a fi apreciat asa cum este cu adevarat.

ik-naitre-grandir-comment-batir-confiance-estime-de-soi-enfantPasul 5 : Valorizeaza-ti zilnic copilul. Una din nevoile relationale fundamentale ale copiilor este aceea de a fi valorizat. Acest lucru înseamna ca ei au nevoie de aprecierea noastra verbala în actiunile pe care le întreprind, în modul lor de a fi sau de a se comporta. Câteodata, suntem atât de multumiti de copiii nostri încât uitam sa le-o spunem.  Sunt mândru/a de tine , Mi-a placut cum ai reusit sa faci asta, Ma bucur sa vad ca ai atâta creativitate, Iti multumesc pentru ca mi-ai vorbit despre lucrurile astea sunt câteva din expresiile pe care le putem folosi zilnic, integrate în context. Copiii vor simti recunoasterea a ceea ce sunt cu adevarat iar aceasta apreciere va contribui în mod semnificativ la consolidarea stimei de sine. Atentie : ea nu trebuie confundata cu o lauda excesiva sau nejustificata, situatie în care copilul va începe sa-si creeze o imagine despre sine neadaptata realitatii. In acest ultim caz el risca sa sufere datorita respingerii sau evitarii de catre un anumit grup sau datorita frustrarii mult prea mari în momente de competitie asociate cu esec.

Pasul 6: Invata-l sa spuna multumesc. Poate parea o banalitate, însa realitatea ne arata ca tot mai multi copii primesc diverse (cadouri, obiecte, vacante, jucarii, raspunsuri afirmative imediate) si considera absolut firesc acest lucru. A primi nu e totusi un gest banal, în viata doar natura este cea care ne ofera (deocamdata) cu generozitate (tot mai putina) lucruri de care avem nevoie. Faptul ca un copil învata sa recunoasca prin  Multumesc  orice lucru primeste, sa-l amplifice si sa-l pretuiasca îl ajuta în primul rând sa se aprecieze pe sine. « Am primit acest cadou pentru ca merit, pentru ca sunt unic, exist si ceea ce sunt, fac si gândesc este recunoscut de cei din jur. Multumesc pentru ca ma apreciezi si mi-o arati astfel ! ». Este evident ca o avalansa de cadouri nu-l va ajuta pe copil sa mai identifice aprecierea celorlalti. Stima de sine se construieste la cei mici (si nu numai) atunci când ei stiu ca au o valoare iar cei din jur recunosc acest lucru în mod just si echilibrat.

estime-de-soi-enfant-5-ans-et-plusPasul 7 : Explica-i cum sa refuze si ajuta-l sa o faca. Unii copii sunt crescuti în continuare cu ideea ca nu e politicos sa refuzi, asa cum au fost dealtfel crescute generatiile anilor 70-80 si cele dinaintea lor. Totusi, refuzul este absolut sanatos si util în cresterea stimei de sine. Am auzit recent un copil la îndemnul Hai, serveste o prajitura!, sa raspunda cu Nu, multumesc. Adultul, dupa multa insistenta, l-a întrebat Dar de ce nu servesti ? iar copilul a raspuns  Pentru ca nu-mi doresc acum. Acesta este un bun exemplu al stimei de sine. Baiatul a abordat fata de adult o pozitionare clara, politicoasa si onesta în acelasi timp. Copiii pot fi învatati sa refuze nu prin opunere sau agresivitate ci printr-un exercitiu de afirmare a sinelui, pentru sine, nu împortiva celuilalt.

Pasul 8 : Ajuta-l sa se accepte asa cum este. Drumul cel mai anevoios pentru unii adulti este acela care presupune acceptarea de sine. Daca declansam însa de mici copiilor acest program, lor le va fi mult mai usor sa integreze toate aspectele vietii lor (bune si mai putin bune). Sa presupunem ca un copil sufera de obezitate sau nu e asa de bun la fotbal ca prietenii lui. Este inutil sa începem sa-l pacalim sau sa-i distorsionam imaginea realitatii, spunându-i ca e mschiulos sau sportiv. In ceea ce priveste orice boala sau aspect legat de corpul fizic, e important când ne adresam copilului sa facem distinctia verbala  între esti si  ai. Asadar, îi voi spune celui mic Da, e adevarat ca ai câteva kilograme în plus si nu  Esti gras ; Da, e adevarat ca fotbalul nu e punctul tau forte însa eu stiu sigur ca ai cel putin altele doua puncte forte. Tu stii care sunt?.  Acceptarea ca lectie presupune integrarea realitatii, întelegerea ei si focusarea pe aspectele pozitive si nu pe cele negative ale existentei.

Pasul 9 : Nu-i da voie sa se judece aspru, nu te devaloriza în fata lui. Am auzit copii spunându-si: Ce prost sunt!  cu o usurinta deconcertanta, atunci când nu gasesc o piesa de lego sau nu s-au prins de gluma colegilor. Aceste auto-devalorizari sunt adesea mostenite de la parinti (ei însisi fiind campioni la autodevalorizari) sau preluate de la cei din jur care i-au etichetat. Propun parintilor sa fie vigilenti la un astfel de limbaj si sa contracareze imediat o astfel de fraza a copilului printr-una care sa clarifice situatia:  Nu esti prost, doar ca nu ai gasit piesa de lego la fel de repede pe cât îti doreai,  Eu cred ca te descurci destul de bine pentru vârsta ta/ nivelul tau/ atentia pe care o acorzi acestui joc, etc. Bineînteles, înca o data puterea exemplului e definitorie, asadar orice autodevalorizare a parintelui va fi preluata ca model verbal de catre copil. Solutia pentru o buna stima de sine la copii este sa ne uitam cum vorbim noi adultii, cu noi, despre noi.

Pasul 10 : Invata-l cum sa fie cel mai bun prieten al lui. Sa fii cu ceilalti si sa te simti apreciat este o buna ocazie de evaluare a stimei de sine. Multe persoane (ma refer din nou, la adulti) ajung sa mimeze destul de bine o stima de sine ridicata, reusind sa-i pacaleasca pe ceilalti dar mai ales sa se pacaleasca pe sine. Odata iesite din sfera sociala aceste persoane se simt însingurate, triste, cu o stima de sine joasa. La cabinet am întâlnit nu de putine ori o stima de sine atât de scazuta încât ea se contopea uneori cu starea de depresie, chiar la copii. Revenind la ei, acestia trebuie ajutati în primul rând sa-si descopere si sa-si exprime emotiile, pentru a le putea gestiona cât mai bine. Un copil care stie sa vorbeasca despre ceea ce simte (bucrie, tristete, frica, dezgust, furie, etc), va putea sa traiasca independent din punct de vedere afectiv, sigur pe sine si adaptându-se cu usurinta adversitatilor vietii. Parintii îsi pot acompania copilul în acest exercitiu al « prieteniei cu sine » printr-o ascultare activa zilnica, centrata pe copil si pe potentialul lui unic.

Repet, unicitatea copiilor nu poate fi scoasa la lumina si slefuita daca nu ne uitam, noi parintii, la maretia unicitatii noastre si la modul cum am stiut sa o apreciem pâna acum. Si cum o vom face de acum înainte.

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.