Ne dorim cu totii copii autonomi si responsabili. Speram si afirmam ca facem tot ce ne sta în putinta ca ei sa fie fericiti. Citim, ne informam si încercam sa-i crestem  cât putem de bine ca sa atingem acest pretios deziderat : al împlinirii lor.  E suficient, oare ? Cât de mult trebuie sa ne preocupe parentingul ? Si ce fel de parenting ni se potriveste fiecaruia? Dar copilului nostru?

Stiu deja ca parintii care intra pe acest site sunt parinti preocupati de o crestere armonioasa a copiilor lor. De câtiva ani (as zice vreo cinci în ritm intensiv), social media si societatea in general par sa acorde o importanta deosebita cresterii si educatiei celor mici. Câteodata, una care ne copleseste. De la numarul de lingurite pe care trebuie sa le înghita un bebe pâna la forma pe care trebuie sa o aiba ghiozdanul sau textura paturii cu care se înveleste copilul, parintele pare sa fie supus dictatului parentingului modern, cultivând adesea sentimentul unei culpabilitati generat de tot aceasta rafala de infoxicatii. Ce e corect, ce nu ? Ce sa aleg? se întreaba tot mai multi parinti. Parintele preocupat, nu mai stie daca e bine sau nu, daca greseste fundamental sau nu în alegerile pe care le face. Pe partea opusa, exista parintele sigur pe el, care-si creste copilul intuitiv, refuzând orice informatie, mergând pe principiul : Ai mei m-au crescut si n-am murit, si eu pot si stiu sa cresc la rândul meu un copil, n-am nevoie de cartile si cursurile lor de parenting. Cum sa aplic asadar un parenting echilibrat? Care este drumul de parcurs în cresterea celor mici?

Cresterea unui copil presupune trei aspecte esentiale : satisfacerea nevoilor lui fiziologice, educatonale si nu în ultimul rând a nevoilor relationale. Daca mancarea, somnul, igiena corporala sunt absolut necesare pentru cresterea lui fiziologica, ele nu reprezinta decât baza piramidei pe care copilul îsi va dezvolta întreaga lui personalitate. Cresterea nu presupune asadar doar o împlinire fizica ci mai ales o dezvoltare armonioasa a interiorului copilului, si asta înca de la cele mai mici vârste (1-2 ani). Drumul adevarat si mai anevoios începe atunci când îl tinem de mâna si-l acompaniem sa urce spre vârful piramidei, deschizându-i accesul spre împlinire si autonomie. Cum putem face asta ?

Cei trei pasi de urmat pentru dezvoltarea personala a copilului

In primul rând, ca parinte, e bine sa integrez ideea ca nevoile relationale sunt seva cu care copilul se hraneste si încep sa-i dau din aceasta hrana : îi dau ascultare, îi ofer timp sa se exprime, îl valorizez, îl recunosc în tot ceea ce face, este si gândeste, îi ofer siguranta fizica si afectiva, îi respect spatiul de intimitate, îl sustin în creatiile lui, îl încurajez sa spere, îi ofer raspunsuri (atunci când stiu) la toate curiozitatile lui despre lume si viata. Altfel spus, sunt prezent în mod constient alaturi de el, nu doar fizic. Investesc un timp de calitate zilnic si-l ajut (fara sa fac în locul lui), acolo unde îi detectez nevoia prezenta.

13130845_1069525133119685_4603774082586871403_oIn al doilea rând, nu cred ca e sufficient sa cunosc aceste lucruri. Pentru a le putea integra si pune în practica, e necesara o programare mintala a mea în acest sens. Altfel spus, e nevoie de o resetare a vechiului « sistem de operare » pe care îl am programat înca din copilarie si care a functionat pe convingeri distructive bine impementate: Copilul trebuie sa stie de frica, bataia-i rupta din Rai, Da-i nas la Ivan sa se urce pe divan, etc. Aceste convingeri limitative se bat cap în cap cu ideea de a raspunde nevoilor copilului. Asadar câteva sedinte de deprogramare a unor modele ce si-au dovedit cu vârf si îndesat ineficacitatea (adulti instabili emotionali, agresivitate sociala, incapacitate de a gestiona situatii de stress, lipsa de autonomie generalizata la nivel de natie, critica si victimizarea excesiva la multi adulti de astazi) si participarea la cursuri de dezvoltare personala de grup sunt recomandarea mea pentru fiecare parinte în vederea sustinerii dezvoltarii celui mic. Parintele va fi astfel primul model de dezvoltare personala pentru copilul sau.

In al treilea rând, ramâne sa-i ofer copilului instrumente concrete de dezvoltare personala prin participarea acestuia la ateliere specifice. La vârste mici, copiii integreaza regulile, instrumentele si conceptele de igiena relationala foarte usor si le aplica în toate relatiile si situatiile din viata lor. Aceste instrumente, precum bastonul cuvântului (îi ajuta sa comunice, sa înteleaga procesul de ascultare, pozitionare si responsabilizare în cadrul unui dialog), cutia dorintelor (îi determina sa-si satisfaca propriile dorinte si sa le diferentieze de nevoi), esarfa relationala, simbolurile si multe altele îl ajuta sa-si construiasca relatii de calitate cu cei din jur si sa se dezvolte emotional si cognitiv. Atelierele de dezvoltare personala, de stimulare a creativitatii si de gestionare a emotiilor sunt asadar locuri pe care copilul e bine sa le frecventeze începând cu vâste mici (4-5 ani). De multe ori parintii se focuseaza pe cursuri unde copiii dobândesc informatii la nivel cognitiv (cursuri de engleza, matematica, etc), uitând ca scoala ofera prea rar (sau chiar deloc) cursuri în care cei mici sa-si dezvolte abilitatile pentru viata (comunicare, empatie, spirit de echipa, leadership, gestionare emotii, etc).

In concluzie, daca ma dezvolt personal, integrez notiuni si modalitati noi de relationare cu propriul copil si îi ofer oportunitatea de a-si dezvolta personalitatea prin cursuri specifice, am toate sansele sa-i ofer un parenting echilibrat, adaptat nevoilor lui si benefic relatiei noastre.

Pentru cei care-si doresc sa-i sustina pe cei mici în procesul dezvoltarii personale, am initiat un nou proiect destinat copiilor, prin programul de Dezvoltare Personala si Comunicare pentru Copii , care demareaza peste trei zile,  sâmbata, 13 octombrie 2018

Informatii si înscrieri : contact@antonianoel.com

Autor: Antonia Noël, Consultant și Formator în Comunicare relațională

Comments are closed.