Articol publicat pe ItsyBitsy.ro in aprilie 2014.

De ce isi doresc cei mici sa doarma alaturi de parinti si ce ii determina pe parinti sa accepte acest lucru, indiferent de varsta copiilor? Afla aici cum sa iti ajuti micutul sa faca tranzitia de la patul parintilor la propriul sau culcus.

Din ce in ce mai frecvent, in consultatii sau discutiile de specialitate, intalnesc cazuri in care parintii dorm impreuna cu copiii. Pana la ce varsta ? Chiar si dupa zece ani impliniti ai copilului…Intrebarea care se pune este dubla : de ce copiii isi doresc sa doarma alaturi de parinti si ce anume ii determina pe parinti sa raspunda sistematic acestor solicitari, indiferent de varsta copiilor.

In ceea ce-i priveste pe copii, asteptarea lor este naturala si fireasca pana la o varsta. Ea izvoraste dintr-o nevoie primara, aceea de a fi in siguranta.

In primele  luni de viata, copilul are nevoie sa se simta in continuare conectat la corpul mamei, in care a „locuit” timp de  noua luni. Timpul petrecut pe parcursul intregii zile ar trebui sa-i ofere nou-nascutului acest cadru structurant, in care el sa aiba garantia unui spatiu ce-i ofera liniste si incredere. Bratele mamei, sanul ei (adesea, bebelusii adorm in timp ce sug de la sanul mamei), sunt acel spatiu continator al intregului sau afect care incepe sa se dezvolte. In aceasta perioada, nou-nascutul poate avea un loc aproape de mama si tata, intr-un patut, alaturi de cel al parintilor.

Pe masura ce timpul trece, bebelusul devine insa un copilas a carui nevoie de intimitate prinde contur. O nevoie gratie careia bebelusul incepe sa se disocieze de persoanele din jur si care il ajuta adesea la dezvoltarea creativitatii si a imaginatiei.

El incepe sa devina constient de propriul EU. Prin descoperirile facute, copilul isi va construi increderea in sine si acea autonomie atat de necesara in urmatorii ani ai vietii. Este acea perioada intre opt luni si doi ani si jumatate in care copilul exploreaza, testeaza, acompaniat de parinte.

De ce parintii dorm cu copiii ?

Este bine ca parintele  sa ofere copilului un rol de acompaniator si ghid, lasandu-i acestuia din urma posibilitatea de „a se uita pe harta si a alege drumul”.

Din pacate, in perioada primei copilarii, multi parinti au adesea tendinta de a fi supraprotectori, de a le oferi copiilor raspunsuri la intrebari pe care acestia nu apuca sa le puna (cu mijloacele de a comunica specifice varstei). Ba cateodata, devin chiar intruzivi si obositori pentru cei mici:

  • Mami, ai grija sa nu cazi!
  • Vezi ca acolo e bau-bau!
  • Nu pune mana, ca e caca!

Tot in aceasta perioada, de cele mai multe ori, dificultatea de a „se separa” de fostul bebelus inervine adesea la mamici, ele transferand asupra copilului propriile temeri sau dorinte:

  • Nu vrea sa doarma singur.
  • Nu se poate desparti de mine.
  • Nu doarme decat cu mine.

In aceste momente, este ca si cand mamica ar avea doua identitati: cea a copilului interior, care retraieste ruperea de propria mama (sau chiar un posibil sentiment de abandon), si cea a fiintei care traieste o rupere de o alta fiinta de care a fost conectata non-stop, inca din momentul conceptiei.

Mai exista un motiv destul de des intalnit, al somnului, pe care il numesc „simbiotic”. Este cel generat de sentimentul de singuratate pe care il experimenteaza multe femei care-si cresc singure copiii. Unele mame mi-au marturisit, cateodata rusinate, altadata fara intentia dezvaluirii, ca „E tare bine sa ai asa un sufletel langa tine, seara, la culcare”.

In situatii de familii monoparentale, copilul raspunde practic unei nevoi implicite a mamei, aceea de a-si umple un gol, cel al singuratatii. In cazurile in care tatii isi cresc copiii singuri, situatiile de „somn simbiotic” sunt mai rare – adesea, tatal introduce in cadrul familial o femeie care „umple acel gol”.

Cum putem proceda ?

Incepand cu varsta de doi ani si jumatate, este indicat ca cel mic sa aiba nu doar un patut distinct, ci chiar un spatiu separat de cel al parintilor (camera separata, impreuna cu fratiorul sau surioara mai mare).

Parintele acompaniaza bineinteles copilul la somn, ii citeste o poveste, si petrec acel timp de relaxare impreuna, in care o rugaciune sau un cantecel pot oferi copilului acel spatiu de siguranta, necesar somnului.

Pentru situatiile in care copilul doreste sa fie in legatura cu parintele, Metoda ESPERE® propune cateva instrumente care ajuta la o separare necesara, intr-o forma sanatoasa, echilibrata.

Mamica ii poate propune copilului o esarfa, ca simbol al legaturii intre ei.  La culcare, esarfa se poate prelungi cu tot atatea esarfe cat reprezinta distanta dintre cele doua paturi. Astfel, pana a doua zi de dimineata, fiecare va tine de capatul lui de relatie, pentru a se intalni la jumatate, in zorii zilei.

Mai apoi, exista acel obiect de tranzitie, doudou-ul, numit de Boris Cyrulnik „tranchilizantul nostru natural”. Acel doudou nu este doar o jucarie – are o putere extraordinara, reprezinta o realitate, puterea linistitoare a mamei. Cu ajutorul acestui obiect, copilul se poate reconforta singur.

In definitiv, scopul nu este in a se sustrage din rolul de parinte, ci, dimpotriva, in a ramane cat mai ancorat in acest rol (oferind ascultare atunci cand copilul invoca o frica, un cosmar, o nevoie), si in a evita orice distorsiune a lui.

Parintele are patul lui de adult iar copilul patul lui. Fiecare respecta spatiul de intimitate al celuilalt. Vom putea astfel sa ne ajutam copiii sa-si construiasca capacitatea de a se adapta la realitatea inconjuratoare, fie ea chiar si aceea, din ce in ce mai intalnita, de a trai singur, alaturi de ceilalti.

Cum prefera micutul tau sa doarma? Singur sau langa tine?

Comments are closed.