Povestea unei frumoase calatorii pe drumul comunicarii

Articol publicat in octombrie 2012 pe site-ul www.totuldespremame.ro

Antonia Noël se considera o femeie de actiune si, tocmai de aceea, când a descoperit metoda prin care vorbesc se poate transforma în comunic, a cautat aplicabilitatea imediata în relatiile cu cei din jur. Simte ca si-a ales cea mai frumoasa profesie din lume pentru ca o ajuta sa creasca zi de zi.

Antonia Noël este consultant în Comunicare Relationala, trainer de dezvoltare personala, formator în Metoda de Comunicare ESPERE® acreditat de Institutul ESPERE International din Paris si mama unui baietel de opt ani. Sustine ateliere si seminarii pe tema Comunicarii si a Relatiilor Interumane, consiliaza cadre didactice, angajati, parinti si cupluri.

Antonia, povestesti pe site-ul tau ca în copilarie ti-ai spus: “Când voi fi mare, voi avea dialog”. Cum ai constientizat ca aveai nevoie sa comunici altfel decât o faceau apropiatii tai?

Fraza Vreau sa am dialog a fost realmente o inscriptionare mentala pe care mi-am facut-o în urma a ceea ce vedeam la parintii mei. Felul în care ei “comunicau” de cele mai multe ori nu mi-a fost benefic în copilarie. Percepeam discutii sau conflicte care îmi faceau rau. Nu vreau sa reproduc aceeasi schema, mi-am spus, ca o forma de autoaparare pe care mi-am gasit-o, nestiind ca parcursul profesional ma va duce pe aceasta cale.

Stiu ca ai locuit 11 ani în Franta. Cum a aratat drumul tau înainte de a descoperi comunicarea la nivel profund?

La plecarea din România, eram studenta la Jurnalism la Sibiu. Mi-am continuat studiile în Franta, la Universitatea din Nancy urmând un program de Mediere culturala si Comunicare si mai apoi obtinând diploma de jurnalist la Universitatea din Tours. În jurnalism mi-am satisfacut dorinta de a merge spre oameni si de a crea ceva frumos. Chemarea era însa mult mai profunda si anume de a construi acel dialog visat în copilarie.

Ca jurnalist, am lucrat la Radio France Internationale, am fost editor de stiri la Canal France International, am redactat numeroase articole pentru presa scrisa. Mai târziu, am trecut în domeniul comunicarii, însa la acea parte comunicarii legata de imagine, de stralucire, si am devenit director de marketing pentru o casa frantuzeasca de moda.

De ce ai simtit nevoia unei schimbari profesionale?

Dupa ce am ramas însarcinata nu m-a mai tentat domeniul acesta cu paiete. În 2006 am simtit nevoia sa ma întorc acasa, la radacini, as spune… A fost un proces de întoarcere spre mine însami, de fapt. Cred ca acel dialog profund pe care îl cautam înca din copilarie ma îndemna sa vin acasa, sa vorbesc în limba materna. Cred de altfel ca îti poti exprima sentimentele în cuvintele oricarei limbi, dar esti mult mai autentic în propria limba.

Cum ai facut trecerea catre comunicarea interpersonala?

Nimic nu e întâmplator, toate etapele pe care le-am parcurs m-au adus unde sunt astazi. La întoarcerea în tara am lucrat într-o multinationala ca director de comunicare. A fost o experienta interesanta si utila, ca toate celalalte, dar mi-am dat seama ca nu era ceea ce cautam. Nu cautam imagine, marketing, manipulare, ci comunicare autentica: de la om la om.

Cum ai descoperit metoda ESPERE, aceasta “pedagogie a comunicarii cu efect terapeutic” cum o numesti tu, si ce a însemnat acest moment pentru tine?

Întâmplator, am aflat ca venea în România Aleth Naquet, psiholog si formator care pregatea formatori în metoda ESPERE. La început nu m-am dus cu gândul sa devin formator, ci ca sa aflu mai multe despre mine. Au fost patru ani de formare si o adevarata revelatie. Am avut sansa sa fiu formata si de creatorul metodei, psihosociologul francez Jacques Salomé, autorul a peste 70 de carti în domeniul comunicarii si al relatiilor interunane.

Era prima data când ma puneam sub semnul întrebarii. Pâna atunci tratam lipsa comunicarii sau conflictele fie acuzându-l pe celalalt, fie încercând sa-i înteleg comportamentul construind întregi scenarii. Consumam o energie fantastica ocupându-ma de jumatatea de relatie care apartinea celuilalt, fara sa fi învatat ABC-ul comunicarii: cum sa ma ocup de mine, ocupându-ma de jumatatea mea de relatie. Metoda asta m-a ajutat sa descopar ca în procesul comunicarii suntem întotdeauna trei: eu, tu si relatia dintre noi. Când încep sa înteleg importanta relatiei si sa-i acord atentie, ies din acea dualitate distructiva “cine e mai important, eu sau el?” si-mi concentrez energia pe jumatatea de relatie care îmi apartine. Asadar, daca o relatie e defectuoasa (cu sotul, cu copilul) am 50% sanse sa o ameliorez. E fantastic, nu? Când am descoperit acest lucru mi-am spus: “Wow, deci practic am o mega putere de care nu am fost constienta pâna acum”.

Cum a primit baietelul tau genul acesta de a aborda comunicarea si relatiile?

A fost o sansa extraordinara sa cunosc aceasta metoda când baietelul meu era înca mic. Am pus-o în practica imediat, pentru ca, asa cum spun si cursantilor mei, “cuvintele sunt necesare ca sa comunici, dar nu sunt suficiente”. Când eram în procesul de formare ni s-a spus: “Mergeti acasa si va faceti atâtea etichete câte roluri credeti ca aveti în diversele momente ale zilei”. Eu lucrez foarte mult de acasa si mi-am facut ecusonul “Profesionista” pentru momentele astea; “Antonia”, când sunt eu cu mine si citesc o carte; “Sotie”, când sunt eu cu partenerul meu de viata si nu discutam probleme legate de copil. Copilul a primit extraordinar de bine ecusoanele si a vrut sa aiba si el. Pentru ca are doua prenume, si-a facut doua ecusoane, unul cu Alexandre, unul cu Thomas, apoi ne-a anuntat: “când sunt Thomas, sunt indisponibil”. Adica a reusit sa simbolizeze prin ecuson nevoia lui de intimitate. Daca îsi pune ecusonul acela (desi nu si l-a mai pus de mult), pentru mine poate fi un semn ca am fost prea intruziva si nu i-am dat spatiu suficient. Într-o zi lucram la calculator, a deschis usa, a observat ce faceam si mi-a spus: “Ah, esti profesionista? Scuze, revin mai târziu.”

Metoda asta îi da sansa copilului sa fie autonom, sa fie reponsabil si capabil sa-si exprime sentimentele sau trairile. Scopul nostru ca parinti este sa crestem niste adulti, nu sa crestem niste copii mari. Viata lor le apartine, copiii sunt singurele fiinte în care investim (timp, energie, sentimente, resurse inimaginabile etc) pentru ca într-o zi sa plece de lânga noi .

Ai simtit nevoia sa dai mai departe din ce ai învatat. Cum ai facut trecerea la formare?

La sfârsitul lui 2010 m-am hotarât sa-mi axez activitatea pe întreprinderi pentru ca am descoperit o mare nevoie de a comunica altfel în organizatii. Am întâlnit oameni cu functii înalte care nu cunosteau ABC-ul relationarii si tocmai de aici apareau cele mai multe probleme. Comunicarea este seva întreprinderii. Degeaba ai specialisti cu competente înalte daca între ei nu se tese acea pânza de paianjen, formata din relatiile interumane, care sustine întregul.

Am observat ca multi adulti profesionisti aveau probleme personale care nu se puteau rezolva în timpul training-ului si mi-am spus ca e timpul sa fac workshop-uri deschise publicului larg. Probabil tot vechea promisiune din copilarie m-a determinat sa ma aplec mai întâi asupra relatiei parinte-copil. Consider ca degeaba încercam sa ne ducem copiii la cele mai înalte scoli si sa le oferim orice din punct de vedere financiar, daca vin acasa si modelul comportamental al parintilor lasa de dorit. Cred ca nu e suficient sa educam copiii, ci sa începem sa descoperim cum e sa ne crestem pe noi mai întâi, ca sa-i putem creste pe ei într-un mod constructiv si adaptat lumii de azi.

Dorinta mea este sa am un impact pozitiv si constructiv si sa las ceva mai multa energie pe planeta decât cea primita la nastere. Asa ca, prin aceste ateliere, conferinte, seminarii pe care le sustin, le dau parintilor o cale sa vada ca se poate si altfel decât în sistemul anti-comunicational în care am crescut noi. Fara pedepse, fara recompense, fara frica si amenintari. Daca parintii înteleg si aplica aceste câteva elemente cheie, vor creste generatii mult mai frumoase.

Comments are closed.