Vă vine sau nu să credeţi, s-a-ntâmplat odată, nu foarte demult, ca dacă nu s-ar fi-ntâmplat nu s-ar povesti…

A fost odată un iepuraş,
mic şi drăgălaş,
nu chiar aşa de mic,
cât era de voinic,
să-şi poarte singur ghiozdanu’,
să-ncheie şcoala şi anu’.

Bebe, căci aşa-l chema pe iepuraşul nostru, mergea la şcoala iepuraşilor ca să înveţe să devină şi el un iepuroi mare, cu reputaţie în pădure, aşa cum aveau bunicii lui, iepuroii Nana şi Bubu. Pentru că, trebuie ştiut, aceştia erau tare respectaţi de toate animalele din pădure, erau iepuroi de vază. Iepurilă Bubu era doctorul pădurii şi toate animalele veneau la el să le vindece : căprioara avea o durere la gleznă, mistreţul îşi rupsese nasul căutând hrană, ursul îşi înţepase o labă când a vrut să fure mierea albinelor, iar doctorul Bubu făcea minuni pentru fiecare. Aşa de priceput era, încât la uşa bârlogului său stăteau zilnic la coadă zeci de animale. Aşa se face că, iepuroaica Nana, îşi petrecea zilele mai mult singură, într-o camera alaturată din bârlog. Nu prea ieşea să se plimbe prin pădure, stătea şi pregătea bunătati de mâncare, din tot felul de produse rafinate din pădure, aduse în dar de animalele bolnave. Când termina de gătit, Nana se aseza la masă şi începea să mănânce, pe rând, porţia ei şi porţia sotului, care nu mai avea timp să vină la masă, cu atâtea animale de vindecat. Ronţăind azi, ronţăind mâine, iepuroaica Nana, din ce în ce mai singură şi mai tristă, începu să devină atât de grasă, încât cu greu se mai mişca. Ieşirile din bârlog erau foarte rare, doar din când în când îşi mai scotea boticul la uşa bârlogului, să ia o gura de aer proaspat cu miros de frunze ude de pădure.

Intr-o zi, ce se gândi ?
Hai să-mi fac o bucurie,
Să-l duc cum îmi place mie,
Pe Bebe până la şcoală,
să mai scot nasu’ din oală,
Că doar un nepot am eu
Şi-i păcat de Dumnezeu
Să n-apuc să-l mai îndrum,
Până plec pe ultim drum.

Asa că, bunicuţa iepuroaică, îşi făcu curaj la gândul să iasă din casă după atâta vreme şi îi spuse nepoţelului :
– Bebe, ce-ar fi să mergem mâine împreună la şcoală, eu îţi pot duce ghiozdanul iar tu poţi ţopăi în voie, pe poteca din pădure ?
– Nu vreau să merg cu tine, eşti mult prea grasă! îi răspunse iepuraşul pufos, scărpinându-se pe o ureche….şi chiar atunci, din gura lui, odată cu aceste cuvinte, a ieşit un bulgăre pufos, nu mai mare decât o nucă, cu gust amărui. Era un bulgăre otrăvit, deşi pe dinafară părea drăguţ şi inocent. Bebe simţise că ceva-i amărea gura dar s-a bucurat să vadă ca bulgărele ieşise cu atâta usurintă, fără să-l împiedice să respire sau să se-nece cu el. Din gura lui Bebe bulgărele se rostogoli foarte rapid, ascunzându-se în blana grea şi moale a bunicii. Ajuns aici, bulgărele se desfătă în blana plină de grăsime şi, tot rostogolindu-se, când pe umeri, când pe burtă, când pe spate, începu să crească, şi să crească…In doar câteva minute, bulgărele otrăvit ajunsese de mărimea unui măr, lucru extrem de neplăcut, chiar şi pentru kilogramele în plus ale bunicii iepuroaice. Speriată de bulgărele care creştea si creştea şi suparată că primise acest bulgăre otrăvit tocmai de la nepoţelul său, iepuroaica Nana alergă cât putu de repede la mama lui Bebe, iepuroaica Dada, să-i povestească cele întâmplate.

Iepuroaica Dada era o iepuroaică blajină şi calmă, singurul ei defect era că nu ştia să spună decât « da », de câte ori vorbea cu fiul său, iepuraşul din clasa a treia. Bebe crescu astfel, fără să cunoască alte cuvinte din partea mamei, indiferent ce făcea sau spunea. Când află cele întâmplate, iepuroaica Dada se scărpină şi ea pe o ureche, semn că nu-i prea plăcea cele auzite, şi, primind bulgărele otrăvit de care bunica Nana dorea să scape cât mai repede, răspunse :
– Da-da, are dreptate iepuraşul Bebe, sunteti prea grasă. Ar trebui să mergeţi în pădure la un salon de înfrumuseţare şi să scăpaţi de aceste kilograme în plus.
In acel moment, bulgărele otrăvit aflat între lăbuţele iepuroaicei Dada, se umflă şi mai mult, ajungând de mărimea unui grepfrut. Deja bulgărele era prea greu să mai poata fi aruncat dintr-o labuţă în alta, astfel că Dada îl împinsese, rostogolindu-l pe jos, către Nana. Nimeni nu vroia să pastreze acest bulgăre otrăvit, aşa că Nana, supărată şi furioasă, rostogoli la rândul ei din nou bulgărele spre nora ei, spunându-i :
– Mai bine să fiu grasă decât să am blana zbârcită, cum o are mama ta, iepuroaica Nunu. Şi, pe cât era de grasă, pe atât de repede reuşi să-şi ia labuţele la spinare şi să plece din acel loc, trăgându-şi blana cu pete negre, pe covorul casei, inspirat din ultimul model de gazon apărut în revistele de design interior din pădure.

Dada, cuprinsă de o furie imensă, rămasă cu bulgărele otrăvit care avea de acum mărimea unui pepene, începu să se sperie. Asa bulgăre mare, mai mare decât ea, plin de otravă şi care risca să mai crească, nu putea fi ţinut în casă. Asa că se hotarî să-l învelească într-o cârpă mare, pe care o apucă de cele patru colţuri şi începu să tragă de ea din răsputeri. Se gândi să scape de bulgărele otrăvit cât mai repede, să-l scoată din casă. Trăgând după ea bulgărele de mărimea pepenului, Dada ajunsese la bârlogul iepuroaicei Nunu, mama ei. Era transpirată de la atâta efort, obosită de cât trasese dupa ea bulgărele otrăvit prin pădure, peste crengi, rădăcini de copaci şi noroaie de primavară. Cu suflul tăiat, începu să povestească :
– Mama, să vezi ce s-a-ntâmplat: Nana mi-a adus un bulgăre otrăvit cât un măr, despre care zice că a ieşit din gura lui Bebe şi a fost de mărimea unei nuci, apoi s-a facut cât un grepfrut, iar acum e cât un pepene. Nu stiu ce sa fac cu el, dar am venit să-ţi spun că Nana a zis că blana ta e zbârcită şi să ştii că….

Insă nu mai avu timp să rostească mai multe că bulgărele otrăvit se umflă de-a binelea şi ajunsese de mărimea unei mingi medicinale. Era cât acele mingi folosite de unele animale din pădure la sala de sport, pentru exercitii de menţinere în formă. De acum bulgărele otrăvit  devenise mare, greu şi tocit de atâta rostogolire de la unul la celălalt.
In timp ce vorbea despre cele întâmplate, Dada nu-şi dădu seama că bulgărele se rostogolea încet, încet, dar sigur, către mama iepuroaică Nunu, nemaiputând fi oprit. Bulgărele otrăvit o prinsese pe iepuroaica Nunu sub el, strivindu-i corpul bătrân şi călcându-i în acelasi timp sub greutatea sa blana zbârcită….dupa ce trecu peste tot corpul mamei iepuroaice, bulgărele se opri într-un perete al casei. Dada putu să-şi vadă mama, pentru ultima oară: o blană întinsă pe jos, impecabil de bine călcată, fără niciun rid…

Morala (pentru cine mai are nevoie) : ajutaţi-i şi pe cei mai mici iepuraşi să devină conştienti de bulgării pufoşi care le ies pe gură.

Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator în Comunicare relatională

Comments are closed.