Articol scris de Antonia Noel si publicat pe CariereOnline.ro in noiembrie 2012

Întâlnesc adesea, în trainingurile pe care le susțin în întreprinderi, nemulțumiri ale angajaților, cumulate sub aceeași sintagmă „la noi nu se comunică„, agrementată cu variații de intensitate „deloc/suficient/destul/foarte mult„. Am încercat să aflu mai exact care sunt nevoile ce se ascund în spatele acestei afirmații și am lansat pe social media întrebarea „ce înseamna pentru tine comunicarea la locul de muncă?”.

Răspunsul, primit în masă, m-a făcut să descopăr, încă o dată, confuzia care persistă la mulți dintre noi referitoare la acest termen de „comunicare„. Iar atunci când suntem confuzi, adesea ne place să ne scăldăm în cuvinte frumoase, expresii plastice ademenitoare pentru intelect, dar fără substanță pentru ființă. Așadar, unul dintre răspunsuri definea comunicarea ca fiind „flux de comunicare”. Întradevăr, procesul pe care comunicarea îl activează poate creea un flux între interlocutori. Însă « comunicarea » nu este un cuvânt abstract, el se constituie din acel ansamblu de acțiuni pe care noi le facem/trăim în raport cu celălalt, în primul rând ca oameni și mai apoi ca societate în ansamblul ei. În cadrul unei organizații, a avea o comunicare eficientă echivalează cu întreținerea relațiilor dintre oameni, a acelor canale nevăzute care se țes între angajați. Între angajați ca persoane, nu doar ca funcții.
Nevoile relaționale la locul de muncă

Cum se întrețin așadar aceste relații, vii și sănătoase? Așa cum spuneam, prin fapte concrete, zilnice, prin exercițiul acțiunii și nu neapărat al verbului. Prin poziționarea clară și fără ambiguitate în cele patru situații, de a cere, a da, a primi sau a refuza (unui coleg, șef, subaltern). Prin constanța cu care știu să privesc diferențiat persoana de comportamentul ei. Prin satisfacerea propriilor nevoi relaționale, dependente însa, în mediul organizațional, de comportamentul și poziționarea celuilalt. Iar aici intervine importanța relației ierarhice, raportul pe care îl construiesc cu propriul șef, pas cu pas, zi de zi. Din acest schimb comunicațional pot crește (aidoma copilului care primește un răspuns aprobator din privire a părintelui/profesorului) sau pot regresa (sub privirea acuzatoare sau reproșurile explicite ale șefului).

Ca să întrețin relații sănătoase și să alimentez astfel o comunicare pozitivă și generatoare de productivitate, aș putea începe prin a mă responsabiliza și a-mi defini clar așteptările în fața angajatorului. Ele vor avea la baza nevoile mele relaționale, prezentate astfel : oricare ar fi funcția mea, postul pe care îl ocup, vechimea mea, am nevoie să fiu recunoscut ca persoană. Am nevoie să fiu valorizat, recunoscut în ceea ce fac. Da, am nevoie ca cineva să-mi trimită o imagine pozitivă pentru a-mi depăși limitele. Am nevoie să fiu informat și consultat ca persoană, referitor la tot ceea ce mă privește, la evoluția muncii mele, postul meu, responsabilitățile mele. Am nevoie de o poziționare clară din partea persoanelor de conducere în ceea ce privește îndatoririle și angajamentele mele față de echipă, serviciul și instituția în care lucrez. Am nevoie ca punctul meu de vedere să fie auzit, chiar dacă nu este în acel moment reținut. Am nevoie să dau socoteală de munca pe care o desfășor, să fiu ascultat pentru a-mi putea evalua posibilitățile și limitele. Am nevoie să fiu stimulat în munca mea, să am obiective clar enunțate, proiecte concrete și chiar posibilitatea de a aspira la schimbări. Am nevoie de o anumită calitate de viață la locul de muncă, căci aceasta se repercutează asupra întregii mele existente.

O mai bună autodefinire în fața angajatorului, indiferent de postul pe care îl ocup, mă va ajuta așadar să depășesc dificultățile de comunicare ce pot apărea și să mă poziționez responsabil, spunând « la noi EU încerc zi de zi să comunic mai bine ».

Autor: Antonia Noël, formator si consultant în comunicare relationala

Comments are closed.